full screen background image

“Vine Moș Nicolae!”, în Piața Centrală din Rădăuţi

Moș Nicolae le va aduce copiilor din Rădăuți 1.000 de cadouri și surprize.

Sărbătoarea celor mici a început pe 4 decembrie, cu o piesă de teatru ce s-a jucat în două reprezentații pe scena Casei de Cultură a Municipiului Rădăuți.

Aventurile lui Păcală și Tândală au umplut sala de spectacole a Casei de Cultură duminică seara.

Cadourile le va aduce chiar Moș Nicolae care îi așteaptă pe toți copiii din Rădăuți în Piața Centrală marți, 6 decembrie la ora 17.00. Acțiunea ”Vine Moș Nicolae!” este organizată de Primărie.

De la sărbătorile acestui sfârșit de an nu va lipsi concertul de colinde ”Feeria Crăciunului”, programat pentru data de 15 decembrie, ora 18.00, la Casa de Cultură, urmat, pe data de 18, de alte două concerte de cântece specifice sărbătorilor de iarnă: ”Hristos se naște, slăviți-L!”, susținut de corala Catedralei Ortodoxe ”Pogorârea Sfântului Duh”, la ora 17.00, și Concertul de Crăciun al Filarmonicii din Botoșani, la ora 19.00.

Locuitorii municipiului Rădăuți sunt invitați să asiste la aceste concerte, iar intrarea în sala de spectacole va fi liberă. Evenimentele care vor încânta iubitorii de colinde și cântece specifice sărbătorilor de iarnă este organizat de Casa de Cultură a Municipiului Rădăuți prin domnul director Ovidiu Foca.

Activități dedicate Revoluției Române din Decembrie 1989 se vor desfășura și în acest an pe data de 22 decembrie, la Monumentul Eroilor Revoluției începând cu ora 11.00. Și-au anunțat prezența participanții la evenimentul istoric amintit, reprezentanți ai instituțiilor rădăuțene și ai unor asociații.

Moș Crăciun vine la Rădăuți pe data de 23 decembrie la ora 16.00 în Parcul Central, la foișor și va avea cadouri pentru toți copiii din municipiu care vor să fie prezenți la întâlnirea cu el.

Primăria Municipiului Rădăuți primește colindători în zilele de 28 și 29 decembrie la sediu. Oficiațile locale au pregătit cadouri pentru toți cei care doresc să colinde instituția și reprezentanții săi.

Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă de Anul Nou este organizat pentru data de 30 decembrie, când, începând cu ora 13.00, în Parcarea Centrală, Primăria și Consiliul Local așteaptă formațiile și grupurile de urători care se pregătesc cu urări pentru Rădăuți și rădăuțeni pentru anul care vine. Acest eveniment se va desfășura sub îndrumarea directorului Casei de Cultură, Ovidiu Foca.

Tot în Piața Centrală va avea loc și Revelionul 2017, sărbătoare ce va începe la ora 22.00. Până la ora 1.00, publicul spectator va putea urmări spectacolele și concertele pe care Primăria Rădăuți și Consiliul Local le organizează. Urcă pe scenă în noaptea dintre ani formația Bere Gratis, interpretul Robert Toma și Trupa ToDay. La ora 00.00, la trecerea dintre ani, cei prezenți în piața centrală vor urmări un spectaculos foc de artificii, adus de la Iași de o firmă specializată, care va aduce un plus de culoare și diferență de calitate față de anii anteriori.

Pensionarii rădăuțeni nu au fost uitați de primărie, așa încât pentru ei se organizează Revelionul Pensionarilor, pe data de 8 ianuarie 2017, la Restaurantul ”Țărăncuța”. Cei care doresc să participe trebuie să aibă domiciliul în Rădăuți și sunt așteptați să se înscrie, la casieria de la Primăria Rădăuți, pe baza unui cupon de pensie. Revelionul din acest an va costa 35 lei de persoană, după cum a relatat pentru VIVA FM Rădăuți economistul Silviu Ursescu, șef Serviciu Impozite și Taxe din cadrul Primăriei rădăuțene.

Activitățile ce se vor desfășura la Rădăuți cu prilejul Sărbătorilor de iarnă vor fi cofinanțate din bugetul local al municipiului, din bugetul Primăriei și al Casei de Cultură. Suma totală care se va cheltui cu această ocazie va fi de 45.000 lei. Agenții economici pot veni în sprijinul autorităților locale prin sponsorizări, după cum a relatat pentru VIVA FM Rădăuți economistul Silviu Ursescu, șef Serviciu Impozite și Taxe din cadrul Primăriei rădăuțene.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments




Leave a Reply

avatar