Un uragan cu rafale de vânt de până la 175 de kilometri pe oră şi un cutremur de magnitudinea 7 au lovit joi, aproape în acelaşi timp, cele două flancuri ale Americii Centrale. Mai multe țări au fost nevoite să declare stare de urgenţă, informează News.ro.
Seismul a avut loc la joi, la ora 18.43 GMT (20.43, ora României) în Oceanul Pacific, la aproximativ 120 de kilometri în largul coastelor El Salvadorului, la o adâncime de 33 de kilometri, potrivit Institutului american de geofizică USGS. Cutremurul a fost resimţit în Nicaragua şi Costa Rica.
O alertă de tsunami a fost lansată, ca măsură de precauţie, de guvernele El Salvador şi Nicaragua, dar a fost ridicată. Cele două guverne au cerut locuitorilor din regiunile de coastă să evacueze zona, în pofida faptului că USGS a anunţat că nu există ameninţarea unor valuri anormale.
În Nicaragua, preşedintele Daniel Ortega a declarat starea de urgenţă din cauza cutremurului şi uraganului Otto, care a atins uscatul în sud-estul ţării, cu aproximativ o oră mai înainte.
Leave a Reply