Filmul horror de lung-metraj “Be My Cat: A Film for Anne”, realizat de rădăuţeanul Adrian Țofei, a fost selectat la patru noi festivaluri de film.
Două dintre acestea sunt în Canada – Hamilton Film Festival (noiembrie 2016) și Toronto Indie Horror Fest (noiembrie 2016), unul în Statele Unite – Other Worlds Austin (decembrie 2016), şi unul în Marea Britanie – Horror-on-Sea Film Festival (ianuarie 2017).
O importanță aparte o are Hamilton Film Festival în Canada, unde “Be My Cat” va avea premiera canadiană, iar Adrian Țofei a fost de curând nominalizat pentru cel mai bun actor pentru rolul din film.
El este și regizorul, producătorul și scenaristul filmului.
“Be My Cat: A Film for Anne” este primul film horror found footage românesc. A avut premiera mondială în 2015 la festivalul internațional de film Fantasporto din Portugalia, urmând apoi numeroase alte selecții la festivaluri internaționale și premii precum premiului pentru cel mai bun film la festivalul A Night of Horror din Sydney și premiului pentru cel mai bun actor pentru Adrian Țofei în 2016 la Nashville Film Festival în SUA. De asemenea a intrat în competiția pentru cel mai bun film românesc la TIFF 2015 (Transilvania International Film Festival). Criticii l-au numit o „capodoperă found footage șocantă”, fiind inclus de publicația americană Audiences Everywhere în top 100 cele mai bune filme horror de după 2000. Performanța actoricească a lui Adrian Țofei a fost de asemenea descrisă de critici ca fiind „incredibil de puternică”, „complexă”, „convingătoare”, „captivantă”, „șocant de bună” și „înfricoșător de naturală”.
Momentan, Adrian Țofei este în negocieri cu o importantă companie de distribuție din Statele Unite, pentru a lansa filmul pe DVD și pe internet.
Doina CRAIU
Radio VIVA FM Rădăuţi
Leave a Reply