Moțiunea „Și minciunea poată să ucidă”, depusă de PSD împotriva ministrului Justiției, va fi supusă, marți, votului în plenul Camerei Deputaților. Raluca Prună se va adresa deputaților, înainte de vot, la ora 11.30.
PSD a iniţiat documentul după ce ministrul justiţiei a recunoscut că a minţit la CEDO privind sumele alocate pentru şapte penitenciare din ţară.
Pe 6 octombrie, ministrul Justiţiei a declarat că „a mințit la CEDO” în legătură cu situația fondurilor alocate pentru penitenciare.
„Știți cum e, domnule judecător, ca la penitenciare, unde eu m-am dus și am mințit la CEDO — și spun bine mințit la CEDO — că eu am crezut că dacă mi se dă o hârtie sub semnătura cuiva din statul român… Deci, eu am mințit acolo spunând că noi am asigurat buget pentru șapte penitenciare a câte 150 de milioane pentru fiecare penitenciar, ergo aproape un miliard de euro, dar astea erau niște bune intenții, pentru că în realitate în buget noi nu aveam acești bani”, a spus Raluca Prună în plenul CSM.
„Şi minciuna poate ucide” este a doua moţiune simplă depusă la adresa Ralucăi Prună. Pe 6 aprilie, plenul Camerei Deputaţilor a respins o moţiune iniţiată de ALDE şi semnată de 53 de deputaţi. Social-democraţii au decis atunci să participe la şendiţă pentru a asigura cvorumul, dar nu au votat.
Leave a Reply