Mă gândeam să vă spun despre inițiativa mai în glumă, mai în serios, a unei autoare de romane a căror citire dă roiri delicate de flurturi prin stomac cititoarelor de diferite vârste. S-a gândit ea că n-ar fi rău, dacă tot iubim atât de mult noul și modernul, să facă niște propuneri pentru introducerea unor cuvinte în premieră în DEX.
Acum ce-i drept, unele din cuvintele propuse nu sunt tocmai noi, dar sensul dat lor e unul interesant. Nu sunt multe propunerile și toate se termină în ,,ac”. Și poate nu întâmplător, căci sunt cuvinte ce denumesc oameni ce sunt asemeni unor ace. Doar că în loc să repare ceva stricat, așa cum o poate face un ac bine mânuit, pot provoaca dureri.
Primul cuvânt e… ,,preocupac”. Și cum probabil bănuiți, e despre acei oameni ce sunt preocupați excesiv și bolnăvicios de viața altora și mai puțin de a lor. Acele persoane ce nu reușesc să-și trăiască propriile povești pentru că nu s-au obosit să le creeze, dar trăiesc cu intensitate în poveștile altora. V-ați intersectat vreodată cu astfel de persoane? Dacă nu, s-ar putea să fiți demni de invidiat… de către preocupaci, bineînțeles.
Dar pentru a-i identifica mai ușor poate n-ar fi rău să vă mai dau câteva indicii: ,,preocupacii” sunt aceia care deși n-au apucat să schimbe mai mult de două vorbe cu voi, vă cunosc deja nu doar pe dinafară, ci chiar mai mult pe dinăuntru. Sunt aceia care găsesc singuri răspunsuri la întrebări pe care nici nu vi le-au adresat vreodată. Pentru că de fapt nici nu-i interesează răspunsurile voastre, ci îi interesează răspunsurile pe care sunt ei dornici să le formuleze și să le afirme. Căci le place să se afirme, iar altfel nu le iese.
Un alt cuvânt interesant este… ,,comentac”. Adică acea persoană dornică să își dea cu părerea despre oricine și orice oricând, având convingerea că sunt deținătorii adevărului absolut datorită faptului că sunt înzestrați cu o inteligență unică. Eu aș adăuga că cei doi, ,,preocupacul” și ,,comentacul” sunt înrudiți. Așa cum și cuvintele pot fi înrudite. Căci au o rădăcină comună. Aceea a frustrării și a invidiei că nu se pot remarca prin etalarea propriilor calități. Și cred însă că le iese de minune propria etalare, identificând și disecând defectele altora.
Acum ce să vă mai spun… Vă vine să credeți sau nu, existența mea a fost prea puțin atinsă de astfel de persoane. Poate pentru că nu atrage într-un fel special atenția. Sau poate că n-am știut eu să-i identific în jurul meu pe cei cărora li s-ar potrivi astfel de cuvinte. Căci timpul mi-e prea scurt. Și totuși, dacă m-aș intersecta cu ei, nu i-aș judeca prea aspru.
Căci am înțeles pe măsura trecerii anilor că de la fiecare om ai de învățat câte ceva. Iar eventuala întâlnire cu aceștia mi-ar putea reaminti cât de bine este să ai timp să te preocupi de tine și cei dragi, fără prea multe comentarii și prin mai multe fapte. Și-mi sunt cred de folos pentru o astfel de atitudine și dozele de educație.
Leave a Reply