full screen background image

Poliţiştii de frontieră suceveni au prins zece imigranţi ilegali

Situaţia operativă de le frontiera de stat româno-ucraineană a fost, în primele 6 luni ale anului 2016, una complexă, reliefează comisarul şef Ilie Poroch Seriţean, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava.

Astfel, pe linia traficului cu autoturisme, la punctele de trecere a frontierei judeţului Suceava cu Ucraina au fost descoperite 13 maşini furate din străinătate, poliţiştii de frontieră întocmind 13 dosare penale, pe numele a tot atâţia autori.

În ceea ce priveşte imigraţia ilegală, în zona de competenţă a structurilor Poliţiei de frontieră din judeţul Suceava au fost perfectate 6 dosare penale în care implicate sunt 10 persoane străine.

Potrivit STPF, aceştia provin din ţări precum Somalia, Afganistan, Bangladesh şi Federaţia Rusă.

Comisarul şef Ilie Poroch Seriţeanm subliniază că, în primele 6 luni ale anului 2016, Punctul de Trecere a Frontierei Siret a fost tranzitat de 935.5000 de persoane, perioadă în care prin Punctul de trecere a Frontierei de la Vicşani, feroviar, au trecut 11.500 de persoane.

La Siret, poliţiştii de frontieră suceveni au verificat circa 368.000 de mijloace auto, în timp ce la Vicşani au fost controlate aproximativ 3.000 de trenuri.

Nu în cele din urmă, pe linia traficului cu arme şi muniţii, lucrătorii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava au întocmit 3 dosare penale, iar pentru 4 infracţiuni deferite organelor abilitate au fost tot atâtea persoane.

Cu prilejul controalelor, s-a precedat la ridicarea unui pistol de calibrul 9 mm, a două pistoale cu aer comprimat, a 5 cartuşe şi a încă 284 de bile metalice.

În primul semestru al acestui an, în cadrul structurilor Poliţiei de frontieră de pe raza judeţului Suceava au avut loc 199 de întrevederi cu gardienii din Ucraina.

comments

comments




Leave a Reply

avatar