În perioada 29-31 iulie, la Muzeul Satului Bucovinean, se va desfășura cea de-a XXI-a ediție a “Târgului Meșterilor Populari”.
La ediția din acest an sunt invitați să participe aproximativ 100 de meșteri populari, din toate zonele etnografice ale țării precum Bucovina, Maramureș, Dobrogea, Muntenia Oltenia, Banat, Transilvania, care expun spre vânzare publicului vizitator o diversitate impresionantă de obiecte de artă create de aceștia: ceramică utilitară și decorativă, lemn, papură și împletituri de nuiele, piese textile, port popular tradițional și vestimentație inspirată din aceasta, podoabe, pictură naivă, icoane pe sticlă, ouă încondeiate, obiecte din sticlă, metal, os etc.
Pe întreaga perioadă de desfășurare a “Târgului Meșterilor Populari”, pe lângă demonstrații practice ale diverselor meșteșuguri realizate de artiști populari, vor avea loc și spectacole folclorice, la care vor participa artiști populari și ansambluri de dans din zona Sucevei, dar și invitați speciali precum “Zoli Toth Project”.
Muzeul Bucovinei invită toți iubitorii de tradiții populare să participe la eveniment și să petreacă momente de relaxare.
Într-un cadru arhitectural deosebit – Muzeul Satului Bucovinean – au ocazia să viziteze obiective de arhitectură populară tradițională din toate zonele etnografice ale Sucevei și pot lua contact cu spiritualitatea populară a satului tradițional din Bucovina.
“Târgul Meșterilor Populari” poate fi vizitat între orele 9-21.
Radio VIVA FM este partener media al manifestării.
Leave a Reply