full screen background image

Femeie din Suceava înşelată pe OLX la vânzarea unor bijuterii din aur

Poliția municipiului Suceava a fost sesizată, luni, la ora 12:40, de către o femeie, de 41 de ani, din localitate, despre faptul că a fost înşelată de persoane necunoscute, cu ocazia comercializării unor produse pe site-ul OLX.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, în cursul lunii iunie 2016, persoana vătămată a postat un anunţ pe site-ul OLX, prin care oferea spre vânzare un set de bijuterii, respectiv colier şi cercei din aur, la preţul de 900 de euro.

Astfel, a fost contactată telefonic de o persoană necunoscută care s-a arătat interesată de ofertă şi a convenit cu cel care a apelat-o telefonic să achiziţioneze setul de bijuterii cu suma de 2.500 de lei.

În perioada 10-15 iunie 2016, la adresa de domiciliu a persoanei vătămate s-au prezentat doi bărbați, care au primit setul de bijuterii, iar aceştia i-au lăsat ca și garanţie o monedă din metal de culoare galbenă.

Aceştia i-au spus persoanei vătămate că moneda este din aur şi urmau ca ulterior să se prezinte să-i înmâneze persoanei vătămate suma de 2.500 de lei, lucru care nu s-a mai întâmplat.

În următoarele zile, persoana vătămată a contactat cumpărătorii, care însă nu i-au mai răspuns apelurilor și nici sms-urilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști, sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, în vederea identificării autorilor și a recuperării prejudiciului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar