Societatea comercială Transporturi Auto Suceava atacă o hotărâre a Consiliului Local, în plângerea prealabilă firma respectivă acuzând autorităţile administraţiei publice sucevene de „neasigurarea a transparenţei decizionale”.
În cauză este Hotărârea Consiliului Local nr. 47 din martie 2013, privind majorarea capitalului social al societăţii de Transport Public Local (TPL), petenţii de la TASA invocând că actele premergătoare supunerii spre aprobare a hotărârii au fost întocmite în aceeaşi în care au fost aprobate, în timp ce prevederile Regulamentului de organizarea a legislativului local prevede că raportul comisiei de specialitate trebuie depus cu 2 zile înaintea dezbaterilor.
Transporturi Auto Suceava face aceste demersuri întrucât majorarea capitalului social al TPL s-a făcut prin aportul în natură al municipiului Suceava cu 25.485 de metri pătraţi, suprafaţă de la sediul de pe strada „Traian Vuia” al societăţii din urmă, cu privire la terenurile respective cele două firme fiind în dispută de mai mulţi ani. Reclamanţii susţin că, în anul 2005, TASA, în urma unei proceduri de executare silită a firmei de transport local TPL, a cumpărat clădirile edificate pe terenurile care fac obiectul majorării de capital.
„Terenurile aferente bunurilor imobile aflate în proprietatea noastră, drept real recunoscut irevocabil, printr-o procedură judiciară – în cadrul căreia TPL şi municipiul Suceava contestaseră calitatea noastră de proprietari – nu puteau face obiectul unui transfer de proprietate către un terţ”, se arată în plângerea prealabilă a societăţii „Transporturi Auto”, în care se invocă prevederile OUG nr. 88/1997, „potrivit cărora, terenurile proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale trebuie ofertate spre închiriere, concesionare sau vânzare societăţilor comerciale care au dobândit active”.
De cealaltă parte, Primăria Suceava, prin Serviciul juridic, arată că, în mod eronat, petenta susţine că, în temeiul OUG nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, are trebui să aibă vreun drept de folosinţă asupra terenurilor de pe strada „Traian Vuia”. „Această ordonanţă reglementează privatizarea societăţilor comerciale, iar SC Transporturi Auto SA a achiziţionat bunurile înscrise în cartea funciară nu ca urmare a privatizării SC Transport Public Local SA, ci ca urmare a faptului că această societate a fost executată silit, având debite restante către bugetul de stat”, se precizează în răspunsul Primăriei Suceava.
Reamintim că valoarea terenurilor aduse la majorarea capitalului social al TPL a fost evaluată la 6.141.600 de lei, corespunzând la 614.160 de acţiuni, la un preţ de 10 lei pe acţiune. Primarul Ion Lungu crede că majorarea de capital are menirea de a consolida patrimoniul TPL, mai ales în perspectiva în care firma la care acţionar unic este municipiul Suceava va deveni operator metropolitan de transport în comun de călători.
Leave a Reply