Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se va întruni într-o şedinţă, marţi, la ora 11.00.
Este a doua oră în mai puţin de şapte zile când membrii Consiliului se întâlnesc.
CSAT s-a întrunit în şedinţă şi vineri, 11 martie, unde s-a discutat pe marginea deciziei CCR privind interceptările SRI.
Consiliul a avizat favorabil ordonanța de urgență privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, a anunțat, președintele Klaus Iohannis.
Iohannis a explicat că acest proiect de act normativ este destinat să ofere, “într-o primă etapă”, o soluție pentru activitatea organelor judiciare, urmând ca, ulterior, forul legislativ să poată avea în vedere și alte soluții pe care să le dezbată “cu toate instituțiile interesate și cu societatea civilă”.