Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, vrea reamenajarea sălii de şedinţe a Consiliului Local, considerând că aceasta, aşa cu arată în prezent, este una nereprezentativă.
În acest sens, Primăria municipiului Suceava lansează un concurs de proiecte, printre cerinţe figurând şi aceea potrivit căreia soluţia de amenajare prezentată de competitori să reflecte inclusiv elemente cu rezonanţă istorică locală specifică.
Conform lui Lungu, fundalul sălii de la etajul al cincilea al imobilului administrativ din Areni ar urma să aibă ca tematică Cetatea de Scaun a Sucevei.
Printre lucrările de reamenajare se numără inclusiv coborârea plafonului.