În cursul dimineţii de duminică, la ora 07.30, în timp ce conducea autoturismul, pe DN 2, în localitatea Vadu Moldovei, un bărbat, de 56 de ani, din județul Bacău, nu a redus viteza într-o curbă la dreapta, pe un carosabil umed.
Din acest motiv, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a izbit de gardul unui imobil și, apoi, de un copac.
După producerea accidentului, un bărbat, de 46 de ani, din comuna Drăgușeni, pasager în autoturism, a declarat că nu a suferit leziuni și a plecat de la locul accidentului.
Conducătorul auto s-a deplasat la Postul de poliţie Vadu Moldovei, pentru întocmirea documentelor de constatare.
Ulterior, pasagerul a solicitat ambulanța și a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.