Pentru al treilea an consecutiv, elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 3 Suceava participă la programele de educație non-formală inițiate de AIESEC Suceava, cea mai mare organizație condusă de studenți din lume.
Programul din acest an se numește Discover, se desfășoară în perioada 25 ianuarie – 6 martie 2016 și a fost primit cu un mare entuziasm de elevii claselor a VI-a și a VII-a.
În cadrul sesiunilor de activități, care se desfășoară în limba engleză, participanții beneficiază de prestația studenților suceveni membrii ai AIESEC și a colegilor acestora, veniți, anul acesta, din țări precum: Taiwan, China, Indonezia, Camerun și Pakistan.
Partenerii școlii au declarat că: „Prin proiectul Discover oferim copiilor posibilitatea de a își dezvolta gândirea critică prin experiențe practice, pentru a ajunge astfel la potențialul lor maxim. Sesiunile vor fi ținute de voluntari internaționali ce vor oferi copiilor o perspectivă interculturală asupra lumii și îi vor ajuta să se dezvolte pe plan personal. Printr-o interacțiune constantă cu voluntarii internaționali, elevii vor putea să practice și să își îmbunătățească abilitățile de limbă engleză”
Tematica activităților este generoasă, iar organizatorii declară că: „Prin acest proiect ne dorim ca și copiii din ziua de azi să se simtă conectați de restul lumii și să fie conștienți de faptul că trebuie să învețe câte ceva din fiecare experiență pe care o trăiesc, iar în acest fel vor deveni cea mai bună versiune a lor.”
Iată câteva dintre activitățile propuse a se desfășura în cadrul programului Discover: ME and the World Outside, Cultures on the Globe, Diversity and Tolerance, What is happening NOW?, Stay curious, stay for yourself, I am a work in progress, Maybe she’s a natural talent, When I grow up şi My role and responsibility.