Marţi, la ora 14.30, în timp ce conducea un ATV, pe DJ 177C, în interiorul comunei Capu Câmpului, datorită vitezei neadaptate într-o curbă, un tânăr, de 20 de ani, localnic, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers.
Din acest motiv, a părăsit carosabilul şi a intrat într-un podeţ din beton.
În urma impactului, au fost răniţi uşor conducătorul vehiculului şi o tânără, de 19 ani, localnică, pasageră pe ATV.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.