full screen background image

Burse şcolare de 450.000 de lei, în învăţământul preuniversitar sucevean

elevi-clasa-scriu     Autorităţile locale din municipiul Suceava sunt preocupate, şi în 2016, de asigurarea unei sume consistente pentru acordarea de burse şcolare în învăţământul preuniversitar de stat.

Este vorba despre 450.000 de lei, sumă prinsă în proiecţia bugetară pentru noul an fiscal, primarul Ion Lungu sperând ca aleşii locali îşi vor da votul favorabil asupra programării veniturilor şi cheltuielilor.

Lungu: “Şi în acest an, Primăria municipiul Suceava a prins în bugetul şcolilor suma de 450.000 de lei pentru burse şcolare. Sigur că, după cum se ştie, întotdeauna sunt discuţii pe această temă, consilierii locali voind mai mult. De la an la an am crescut valoarea burselor şcolare şi numărul lor. Sperăm ca acestea să fie aprobate în Consiliul Local, iar un lucru important care trebuie spus, este acela că în fiecare an am făcut tot posibilul şi am achitat în integralitate aceste burse.”

Bursele de performanţă sunt în valoare de 100 de lei şi au ca beneficiari pe elevii cu rezultate deosebite obţinute la olimpiade, competiţii şcolare şi concursuri şcolare naţionale.

Bursele de merit se ridică la 80 de lei şi sunt orientate către elevii cu rezultate bune adjudecate după participarea la acelaşi gen de activităţi, însă ţinute la nivel judeţean.

Bursele de studiu de 60 de lei pe lună se acordă elevilor care provin din familii cu venituri mici, iar de bursele sociale, de aceeaşi valoare, vor beneficia elevii care se încadrează în categoriile sociale defavorizate(orfani, cazuri medicale, elevi din mediul rural care învaţă în altă localitate, situaţii materiale grele), burse de ajutor social.

comments

comments