A trecut un an de când vorbeam despre Eminescu, pentru prima dată, în scopul administrării educației în doze. Și cum ianuarie este sub semnul lui Eminescu, cel ce știa să privească cu pricepere în trecut, prezent și viitor, am fost tentată să privesc și eu în trecut, cu buna intenție de a remarca vreo schimbare în bine, în prezent.
Și, uite așa, mi-am reamintit scurtul episod din curtea școlii, petrecut acum un an, care mă ducea cu gândul… tot la Eminescu. Nu Eminescu poetul, ci revizorul școlar. Căci vă amintiți cu siguranță că a fost, pentru scurtă vreme, ceea ce astăzi numim inspector școlar, pentru județele Iași și Vaslui.
Spuneam de un episod din curtea școlii. În care o fetiță dezghețată de clasa întâi mă întreba supărată de ce nu a făcut una din orele cu profesor, pe care le avea în acea zi… Pentru că sosise un domn sau doamnă inspector în școală, nu are importanță genul, chiar în timpul orelor de curs. Și a fost necesar ca doamna profesor să stea de vorbă cu domnia sa. “Păi domnul inspector nu știe că noi avem ore? De ce trebuie să vorbească drept acum cu doamna noastră, pe care noi voiam să o ascultăm la ore?” Chiar așa… De ce? Căci rolul afirmat al unui inspector școlar este de a controla, cu scopul ca mai apoi să îndrume, de este cazul, pentru o și mai bună prestație a profesorului, spre binele elevului. Nicidecum acela de a-l scoate pe profesor de la orele de curs, indiferent de motiv.
Și iar mă îndrept cu gândul la actualul de Eminescu. Ce a vizitat nenumărate școli, încercând să înțeleagă unde și de ce merge bine sau nu, educația. Și am o vagă bănuială că n-a lipsit în vizitele lui, pe nici un elev, de prezența dascălului la clasă. În schimb a scris multe rânduri indignate, adresate Ministerului Instrucțiunii Publice, în care a făcut diverse observații și propuneri. Atât de diverse, încât n-a îndeplinit funcția de revizor școlar mai mult de un an. Doar una o voi aminti: evidențierea profesorilor nu în baza numărului de elevi promovați, ci a progresului școlar înregistrat de aceștia. Cam așa cum spuneam și noi cu ceva vreme în urmă… să urmărim în educația copiilor noștri să își dorească și să facă nu doar pentru a fi primii într-un clasament, ci mai ales pentru a fi mai buni astăzi decât ieri.
Acum, ce-i drept, depinde de fiecare ce înțelege prin a fi mai bun. Adult sau copil, inspector sau profesor. Dar cred că n-ar fi rău să mai tragem cu ochiul, din când în când, dacă ne dorim cu adevărat să fim mai buni, spre un astfel de model. Cel oferit de Eminescu. Chiar și în calitate de revizor școlar. Și astfel să nu dăm ocazia celor mici să se întrebe cum de a îndrăznit cineva să-l lipsească de profesorul de la clasă pe care și-l dorea. Chiar și pentru o singură oră.
Ei… dar cum spunea Eminescu: “Şcoala va fi bună când popa va fi bun, darea mică, subprefecții oameni care să ştie administraţie, finanţe şi economie politică, învăţătorii pedagogi; pe când adică va fi și şcoala, şcoală, statul stat şi omul om, precum e în toată lumea, iar nu ca la noi – adică ca la nimeni; unde găseşti în cercurile cele mai înalte oameni care trăiesc în vecinică duşmănie cu gramatica necum alte cunoştinţe sau cu dreaptă judecată…”.
O zi frumoasă vă doresc și timp pentru o doză de educație!
