Marţi, în jurul orei 14.40, pe DN 2, în afara municipiului Suceava, un tânăr, de 18 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoutilitara marca Mercedes Benz, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare.
Din acest motiv, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu autoutilitara marca Fiat Doblo, condusă regulamentar, din sens opus, de un bărbat, de 54 ani, din comuna Şcheia.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a bărbatului ce conducea autoutilitara, cât şi a pasagerului din autoutilitară, un bărbat, de 55 de ani, din municipiul Suceava.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.