Jandarmii vor acţiona şi în zilele următoare pentru buna desfăşurare a manifestărilor prilejuite de sărbătorile de iarnă, precum şi în sistem integrat, în cooperare cu efective ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, pentru prevenirea tulburării ordinii publice şi a faptelor antisociale.
O atenţie deosebită va fi acordată manifestărilor organizate în ziua de 31 decembrie în localităţile Suceava, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi, Dolhasca, Liteni, Broşteni şi Dorna Candrenilor cu prilejul trecerii în noul an.
Cu această ocazie, 130 de jandarmi vor asigura, alături de lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava şi ai structurilor de poliţie locală, măsurile de ordine publică la aceste evenimente.