Nu este uşor să găseşti cadoul potrivit de Craciun, dar nici imposibil. Este frumos să le oferi celor dragi daruri inedite, la care nu s-ar aştepta. În ajutorul nostru, au venit anul acesta, tot mai mulţi tineri antreprenori, care ne propun cadouri originale.
Flavia şi Andreea ne propun să le punem sub brad celor dragi un cadou 100% românesc. Cele două antreprenoare au dezvoltat împreună un brand de covoare inspirate din texturi tradiționale românești.
„Diferenţa dintre produsul nostru şi oricare alt produs de pe piaţă e reprezentată de designul contemporan, reinterpretat, care reinterpretează motive tradiţionale româneşti. Folosim materiale naturale, lână 100%, bumbac. Este uşor de întreţinut, este fonoabsorbant”, spune Flavia Scînteanu, antreprenor.
Preţul unui astfel de covor variază între 500 şi 1500 de euro, dar poate costa chiar şi 3000 de euro. Depinde de dimensiunea aleasă de clienti.
„Covoarele exprimă emoţie şi sunt un obiect de design special într-un spaţiu. De aceea pot fi un cadou perfect pentru spaţiul sau casa unui prieten sau a unei rude”, adaugă Flavia Scînteanu.
Un alt cadou inedit foarte căutat în această perioadă este paharul care îţi permite să bei vin, cu stil, chiar şi în zăpadă.
„Este pentru toţi iubitorii de vin şi pentru toţi iubitorii de ieşiri în aer liber. L-am testat de multe ori! Funcţionează! Nu conteaz sezonul atâta timp cât contează să poţi bea vin cu stil, oriunde, oricând”, spune Ramona Enache, antreprenor.
Paharele create de designerul Ramona Enache i-au adus acesteia un prestigios premiu internaţional pentru design de produs: Red Dot Design Award!
La intrebarea de ce doreşte să cumpere produse româneşti, un bărbat răspunde: „Pentru că suntem români”.
„Au o esenţă aparte! Sunt mult mai diferite de ce aş putea găsi în mall sau în altă parte”, spune oclientă.
„Am venit să caut ceva care să mă identifice şi am găsit! Am găsit o casă de lut, din zona mea. Să fie reprezentative şi produse de lemn”, adaugă un client.
„Designerii noştri merită să fie şi ei promovaţi şi ar trebui să exploatăm mai mult lucrurile produse în România şi talentul lor să fie mult mai apreciat”, afirmă o clientă.
Când vine vorba de cadouri atipice, cei mai exigenti sunt copiii. Specialiştii ne recomandă să le oferim jucării concepute din materiale naturale, hipoalergenice sau obiecte care le dezvoltă imaginaţia.
„Ar trebui să dăruim astfel de cadouri pentru că sunt daruri unice, speciale. Sunt puţine daruri care au o semnătură şi o poveste. Cumpărând de la designeri români îi ajutăm şi pe ei să se dezvolte şi să ajungă acolo unde le este locul”, spune Mădălina Georgescu, organizator de târg de produse româneşti.
De menţionat pe lista cadourilor sunt şi papioanele din lemn, bijuteriile din ceramică sau picturile pe porţelan.