În primele trei trimestre ale anului 2015, lucrătorii Comisariatului Judeţean Suceava al Gărzii Naţionale de Mediu au avut un total de 790 de controale, informează comisarul şef Adriana Iordache.
Oficialul instituţiei sucevene face cunoscut că personalul din subordine a întreprins 346 de inspecţii planificate la obiective încadrate în clasele de risc A, B, C şi D, dintre care 166 în domeniul poluării industriale şi 180 în cel al biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor naturale protejate.
În perioada la care facem referire, comisarii de mediu suceveni au desfăşurat, de asemenea, 444 de inspecţii neplanificate, 358 fiind pe linia controlului poluării industriale, iar 86 pe cea a controlului biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor naturale protejate.
În cadrul controalelor neplanificate, 176 de acţiuni au fost desfăşurate pentru verificarea sesizărilor şi petiţiilor; 2 în vederea controlului respectării condiţiilor impuse de actele de reglementare, iar 37 inspecţii au fost urmare a autosesizării.
Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu a impus efectuarea a 163 de inspecţii, în timp ce 48 de verificări au avut loc în colaborare cu alte autorităţi, respectiv cu Instituţia Prefectului a judeţului Suceava, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Bucovina” şi Sistemul de Gospodărire a Apelor.
Încă 8 acţiuni au vizat identificarea unor obiective noi, iar 6 controale s-au axat verificarea ducerii la îndeplinire a măsurilor impuse.
Comisarul şef Adriana Iordache a declarat că, pe durata descinderilor, au fost constatate 131 de sancţiuni contravenţionale principale, controlorii aplicând 67 de amenzi, în valoare totală de 881.800 de lei, şi au dat 64 de avertismente.
În primele 9 luni ale anului 2015, comisarii suceveni de mediu au luat măsura aplicării a 10 sancţiuni contravenţionale complementare de suspendare a activităţii agenţilor economici, făcând şi 2 propuneri de suspendare a actelor de reglementare, respectiv a autorizaţiei de funcţionare pe linie de mediu.
O sancţiune complementară a vizat desfiinţarea lucrărilor, iar în cazul unei societăţi comerciale au fost sesizate organele de urmărire penală.
În octombrie, comisarii de mediu suceveni au fost în 86 de inspecţii, aplicând 3 amenzi, în valoare totală de 6.500 de lei, şi 4 avertismente.