O perioadă destul de tristă, dacă este să privim dincolo de confortul căminului nostru. După aproape două săptămâni de zile cernite plecând de la evenimentele din Clubul Colectiv, au venit cele provocate de evenimentele din Paris. Fără nicio perioadă de respiro.
De obicei, când se petrec evenimente nefericite în căminul tău, preferi să nu le etalezi și să îți trăiești supărările în vorbe mai puține sau mai multe, dar în orice caz, în mijlocul oamenilor care înțeleg pe de-antregul dimensiunile durerii tale.
Evenimentele amintite, însă, au provocat multe vorbe, multă agitație, contrări. Au adus, însă, prea puține dovezi că cineva pricepe pe de-a-ntregul cele petrecute. Și pentru că acum opiniile se exprimă mai puțin față în față și mai mult pe Facebook sau pe diferite bloguri, a fost și încă mai este o întreagă logoree.
Oameni ce afișează steagul Franței pe fotografia de profil, ce postează imagini îndoliate, ce fac comentarii ce atrag după sine alte comentarii. Toate în semn de solidaritate. Pe de altă parte, sunt oameni ce contestă aceste gesturi. Se pun întrebări, se dau răspunsuri: Câți oameni au murit la București? Câți oameni au murit la Paris? Cum au reacționat francezii la durerea noastră și cum reacționează românii la nenorocirea lor? Se pun în balanță durerile, se judecă reacțiile.
Dincolo de toate, faptul că avem opinii, că suntem preocupați și de alții, cred că este un lucru bun. Atunci când părăsești confortul căminului pentru a te implica emoțional și nu numai și în alte evenimente, e semn de sănătate. Și totuși… mă întreb dacă e bine, atunci când o faci fără să deții prea multe date ale problemei. Atunci când o faci doar de dragul de a fi “Gică contra” sau de a căpăta mai multă vizibilitate. Pentru că nu știu câți dintre cei ce se lansează în polemici se informează referitor la cele întâmplate, dincolo de jurnalele de știri, ce au rostul de multe ori de a manipula.
Mai sunt și cei care observă. Care urmăresc zbaterea aceasta contra sau pro, încercând să priceapă mai multe privind de la distanță. Nu că ar fi mai puțin sau mai mult afectați de cele întâmplate. Ci doar pentru faptul că simt că nu au crescut destul pentru a pricepe și a acționa. E drept că aceștia sunt cei ce riscă a fi catalogați ca insensibili, superficiali și rupți de realitate. Doar pentru că nu sunt vocali sau vizibili.
Nu știu cum e mai bine să fii, în astfel de situații… Cred, însă, că e ideal să rămâi în echilibru, căutând adevărul, pentru a putea, mai apoi, să faci ceva ce contează pentru tine și cei din jurul tău. Cu mai puține vorbe și mai multe fapte. Ajutat fiind poate și de educație. În doze…
