Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș a efectuat 32 de percheziții pe raza județelor Mureș, Suceava și Harghita, iar patru persoane au fost reținute.
Persoanele cercetate sunt bănuite de contrabandă cu țigări și alcool, iar prejudiciul total este estimat la suma de 500.000 de lei.
Cele patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore și urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, cu propunere de arestare preventivă.
“Polițiștii din Mureș au ridicat 772 de litri de alcool etilic, 408.210 țigarete, 13.430 de lei, 5.300 de euro și 325 de litri de motorină, în urma perchezițiilor efectuate, ieri, pe raza județelor Mureș, Harghita și Suceava”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române.
La operațiune a partcipat un număr de 70 de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, ai Serviciului de Investigații Criminale — Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, ai Poliției Municipiului Târgu Mureș, ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, precum și jandarmi.
“De asemenea, în cadrul activităților desfășurate anterior în cauză, două persoane, din municipiul Târgu Mureș, au fost surprinse, în flagrant delict, pe raza municipiului Toplița, în timp ce transportau 80.000 de țigarete, provenite din contrabandă”, se arată în comunicat.
În urma cercetărilor, suspecții ar fi cumpărat, vândut și distribuit în cursul acestui an, cantități importante de alcool neaccizat și țigări de contrabandă, provenite din Republica Moldova și Ucraina.