full screen background image

Festivalul – Concurs de Colinde „O, ce veste minunată!”. Regulament de participare

Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție subordonată Consiliului Județean Botoșani, în parteneriat cu Primăria Comunei Coșula organizează Festivalul – Concurs de Colinde „O, ce veste minunată!”, în data de 20 decembrie 2024, la Centrul Cultural din Coșula, județul Botoșani.

Scopul principal al festivalului este conștientizarea valorii patrimoniale a colindei tradiționale, îmbogățirea repertoriului de colinde și intensificarea practicării colindatului, în vederea menținerii vii a acestei tradiții.

“Din vremuri vechi, colindele, datinile si obiceiurile noastre de Crăciun au fost o adevarată școală de virtuți morale, întărind simțămintele de frățietate si de bună înțelegere.

Așișderea păstorilor care au venit la peștera luminată, călăuziți de stea, unde S-a născut Pruncul Iisus și bucurându-se au vestit degrabă în cetatea Betleemului minunea la care au fost martori, ne dorim și noi să vestim venirea Mântuitorului în lume printr-un festival dedicat colindelor.

Din cauza faptului că anul trecut nu a fost posibil să se realizeze acest festival, anul acesta, deși tot în condiții de limitare bugetară, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură a Consiliului Județean Botoșani, a căutat soluții astfel încât în data de 20.12.2024 va organiza Festivalul – Concurs de Colinde „O, ce veste minunată!”, ediția a XII-a, la Centrul Cultural Coșula, în parteneriat cu Primăria Comunei Coșula.

Pot participa elevi ai liceelor de artă sau școlilor teologice, soliști vocali amatori, cântăreți bisericești, preoți, iubitori de colinde, fără limită de vârstă:

– formații corale feminine/bărbăteşti/mixte;

– formații pe voci egale (fete/băieți, femei/bărbați);

– grupuri vocale armonice (care vor cânta colinde religioase din repertoriul național);

– grupuri vocale tradiționale (care vor interpreta colinde autentice reprezentative zonei etnofolclorice pe care o reprezintă).

Concursul se va desfăşura pe 4 secţiuni:

  1. Licee de artă și seminare teologice;
  2. Coruri pe 1-2 voci;
  3. Coruri pe 3-4 voci;
  4. Creaţie.

Repertoriul va cuprinde colinde, atât religioase, cât și laice;

Formaţiile vor prezenta 2 sau 3 lucrări muzicale, cu o durată de maximum 12 minute.

Așteptăm înscrieri până la data de 7.12.2024 la adresa de e-mail: muzica@centrulcreatieibt.ro.” a transmis Mariana Hodan Ichim, consultant artistic – Compartimentul Muzică în cadrul Centrului de Creație Botoșani.

REGULAMENTUL poate fii consultat aici!

 

 

comments

comments