full screen background image

Un nou pas înainte pentru Spitalul Orășenesc Darabani!

Eduard Mititelu, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării anunță un nou pas înainte pentru Spitalul Orășenesc Darabani!

“Împreună cu primarul Alin Gârbaci, am reușit să obținem avizul necesar și vom aplica la Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești.

După ce se încheie consultarea publică a ghidului, Primăria va depune cererea de finanțare pentru a începe lucrările la noul spital. Suntem pe drumul cel bun și ne dorim ca lucrările la cea mai mare investiție din Darabani să înceapă cât mai curând!” a declarat Eduard Mititelu.

La finalul lunii septembrie, Guvernul a adoptat hotărârea privind înființarea Spitalului Orășenesc Darabani, după ce construirea acestui obiectiv a primit avizul de oportunitate de la Ministerul Sănătății.

Proiectul se va derula prin Programul Național de Infrastructură Spitalicească, cu finanțare de la Banca Europeană de Investiții. Unitatea va avea 5 secții și peste 75 de paturi și va deservi peste 50.000 de locuitori din  zona de Nord a județului Botoșani.

În prezent, la Darabani funcționează o Secție exterioară a Spitalului Județean Mavromati Botoșani. Aceasta deservește populația din localitate cât și din comunele arondate, aflate la distanțe de peste 80 de km distanță de Spitalul Județean Botoșani și de peste 40 de km de Spitalul Municipal Dorohoi.

comments

comments