full screen background image

PRI: Luna 16 aduce eșantioane de sol lunar (1970)

Pe repede înapoi (PRI) – Cercetările spațiale au reprezentat întotdeauna o prioritate pentru puterile mondiale, iar un bun exemplu este cel petrecut pe 24 septembrie 1970.

Atunci revenea pe Pământ stația automată sovietică Luna 16, care aducea cu sine eșantioane de sol lunar.

Misiunea stației fără oameni la bord s-a întins pe parcursul a 12 zile, timp în care a parcurs drumul dus–întors și a cules probe.

Dar odiseea stației, cu o greutate de aproximativ două tone, nu a fost deloc simplă: anterior s-au înregistrat 5 încercări nereușite de lansare, problemele semnalate fiind de natură tehnică.

Practic, acțiunea de pe Lună s-a desfășurat la modul următor: un burghiu automat a sfredelit solul până la o adâncime de 35 de centimetri, iar proba rezultată – cu o greutate de 100 de grame – a fost închisă ermetic într-un recipient care a fost readus în capsulă.

Vorbeam despre dorința marilor puteri de a deține supremația în domeniul cosmic.

Misiunea sovietică Luna 16 venea după ce Statele Unite reușiseră două transporturi de bazalt lunar, prin intermediul navelor spațiale Apollo 11 și Apollo 12, așa încât rivalitatea se menținea la nivel ridicat.

Și așa va rămâne mult timp de acum înainte!

comments

comments