full screen background image

Anul şcolar începe cu locuri neocupate în clasele a 9-a şi la profesionale

     Liceele sucevene s-au supraestimat în privinţa admiterii, dar şi în ceea ce priveşte învăţământul profesional, astfel că noul an şcolar debutează cu sute de locuri neocupate.

Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar, numai 88 de procente din numărul locurilor şi-au găsit doritori, majoritatea situaţiilor de neocupare înregistrându-se la liceele tehnologice.

În opinia inspectorului şef GHEORGHE LAZĂR, principalele cauze sunt posibilităţile financiare reduse pentru elevii din mediul rural de a frecventa liceul în alte localităţi, dar şi lipsa motivaţiei frecventării şi absolvirii studiilor liceale, în condiţiile dificultăţilor obţinerii unui loc de muncă.

Un alt motiv ar fi continuarea studiilor în străinătate, ca urmare a deplasării elevilor împreună cu părinţii.

Nici clasele profesionale nu s-au bucurat de mare succes – doar 80% din numărul total de locuri a fost ocupat. Tinerii nu s-au prea înghesuit să înveţe meserii, deşi au o serie de avantaje, printre care o bursă lunară de 200 de lei din partea statului. De asemenea, după absolvirea acestei şcoli, elevii au posibilitatea să continue studiile liceale, pornind de la clasa a 11–a.

comments

comments




Leave a Reply

avatar