Începe în curând anul școlar. Firesc, multe dintre discuțiile de pe paginile de socializare sunt legate de calitatea manualelor, a condițiilor oferite de grădinițe și școli, a prestației cadrului didactic ales pentru a conduce primii pași ai celui mic în viața de preșcolar sau școlar.
Părinții de boboci gimnaziști și liceeni au mai puține frământări legate de ceea ce poate oferi școala și mai multe privind spre felul în care vor reuși copiii familiei să se adapteze la noul ciclu de învățământ.
În toate situațiile, frământările sunt firești. Căutarea de răspunsuri e îndreptățită de dorința de a-i fi bine elevului familiei. Doar că simple întrebări ce-și doresc să afle cum e doamna educatoare sau învățătoare, dau startul unei adevărate radiografii. Radiografie multidimensională online. Cu tot atâtea dimensiuni câți respondenți la întrebarea… ,,Cum e doamna?”
Iar doamna, care are și dumneaei cont pe rețeaua de socializare, privește întâi cu uimire, apoi cu stupefacție, cum e întoarsă pe o parte, pe alta și iar pe partea cealaltă. Află lucruri noi despre ea, lucruri ce nici nu i-ar fi trecut prin minte, și-și spune că să-i învețe pe elevi să aducă la același numitor fracțiile e mult mai simplu decât să viseze că ar putea aduce la numitori aproximativ egali părerile părinților în privința ei. Și de fapt își dă seama că ar fi o risipă zadarnică de energie și că mai bine ar investi-o în munca viitoare de la clasă.
Apoi își amintește că a citit radiografii asemănătoare și despre doamna doctor și despre mecanicul auto din colțul străzii și despre mulți alții, a căror muncă nu poate mulțumi egal pe toată lumea.
Și-n cele din urmă se întreabă cu oarecare compătimire ce-o fi în mintea mămicii care a primt zeci de răspunsuri, la întrebarea ,,Cum e doamna?”. Ce portret al doamnei i s-a creionat în minte din atâtea informații, portret al doamnei care a fost așezată ca într-o vitrină și accesorizată de fiecare cu o opinie personală? Oare o fi mulțumită mămica de ce a aflat? Sau dimpotrivă, s-a gândit că nu a fost prea inspirată când a cerut opinii în mediul online de la oameni pe care nici nu-i cunoaște bine, nici nu știe care le sunt valorile sau așteptările când vine vorba de educație…