Pe terenul sintetic de la Bivolărie se desfășoară, în acest weekend, cea de-a III-a ediție a Cupei Ioan Nistor la minifotbal.
Potrivit organizatorilor – Primăria și Consiliul Local Vicovu de Sus – acesta este cel mai important turneu din zona Bucovinei.
Ca şi în anii precedenţi, premiile vor fi consistente, având valoarea de 23.000 de lei, plus premii individuale pentru cel mai bun portar, cel mai bun jucător și golgheterul turneului.
Federația Română de Minifotbal a delegat pentru acest turneu cele mai de top brigăzi de arbitri din minifotbalul românesc.
Cupa Ioan Nistor la minifotbal este o competiție devenită deja tradiție, care aduce sute de spectatori pe terenul sintetic de la Bivolărie.