Doza de educaţie (DDE) – După vara aceasta, o altă generație își va lua zborul. Pentru că absolvirea liceului înseamnă pentru cei mai mulți, zbor spre un oraș universitar, altul decât cel în care a copilărit sau a simțit fiorii primei îndrăgosteli. Altul decât cel în care îi lasă în cuib pe părinți.
E un zbor pe care, tinerii majori deja, l-au așteptat de când au pus piciorul pe pragul liceului. Au așteptat independența, oportunitatea de a demonstra că se descurcă și singuri, că știu ce vor de la viață. Cei mai mulți știu. Nu toți. Dar chiar și cei care nu știu, își doresc să zboare.
Părinții rămân în cuib, cei mai norocoși cu grija pentru fratele mai mic asupra căruia se revarsă grija ce până atunci era împărțită la doi. Iar alții rămân să își poarte de grijă unul altuia, așteptând semne de la cel plecat în zbor.
Indiferent de al câtelea copil își ia zborul, de cele mai multe ori sentimentele sunt aceleași. Iar rememorarea amintirilor din vremea când zborul era departe, e inevitabilă. Și-ți aduci aminte și de vremurile în care celui mic nu-i era bine, iar pentru tine parcă se răsturna Pământul până îl vedeai din nou zâmbind.
De fiecare dată la fel de multă suferință, dar acceptată pentru că ești părinte. Acum nu mai e mic, și-i este bine. E fericit că zboară. Culmea este că tu pari la fel de nefericit ca în vremurile trecute. Și asta pentru că știi că începând de astăzi se va schimba totul.
Nu vei mai fi lângă el, în încercarea de a-i arăta drumul. Și asta îți provoacă ție, adultului suferință, pentru că lucrul acesta e nou pentru tine. Și culmea, pentru că cel mai greu lucru de acum este să-l lași pe el, tânărul să fie el însuși. Fără a mai cere ajutor, fără a mai fi pus în situația să-ți refuze ajutorul nesolicitat.
E cineva care spune că e simplu să fii părinte? Poate doar cei care nu au copii. În rest… a fi părinte e o continuă provocare. Înveți mai întâi cum să ai grijă de sufletul celui care e parte din tine, apoi înveți să renunți a-i mai purta grija, explicit. Ambele procese lungi și greu de învățat cât ai bate din palme.
Atâtea zboruri și anul acesta… Cât mai line să le fie celor mai tineri, spre bucuria celor rămași să privească din urmă, cu un zâmbet larg și cu o inimă strânsă. Greu ne mai este să-i privim acum noi din urmă…
prof. Maria Adriana Nichitean
