full screen background image

PRI: Nou mormânt de faraon descoperit (2006)

Pe repede înapoi (PRI) – Istoria recentă a descoperirilor neașteptate are un serios punct de reper într-o zi de 8 februarie.

În anul 2006, cercetătorul american OTTO SCHADEN anunța public descoperirea unui nou mormânt de faraon în Valea Regilor din Egipt.

Camera mortuară era situată în apropierea celei a celebrului rege TUTANKHAMON, într-o zonă aridă, în care nu trăiesc multe viețuitoare.

Specialistul american avea în spate o consistentă experiență căpătată în expediții și cercetări derulate pe o arie largă în apropierea Nilului, fiind recunoscut drept unul dintre cei mai avizați egiptologi.

Interesant este că mormântul avea intrarea blocată cu sedimente aduse de ploile torențiale, care s-au cimentat în timp, așa încât a fost nevoie de excavări pentru a-l aduce la lumină.

În mormânt erau depozitate 7 sarcofage și 28 de vase mari umplute cu lucruri artizanale și țesături.

Ca un amănunt inedit, în unul din vase a fost găsit un pat desfăcut pe bucăți, care ulterior a fost reîntregit și complet restaurat.

Locul de veci a primit indicativul KV 63, acronimul de la Kings Valley și numărul mormântului descoperit.

Relatările mai mult sau mai puțin științifice au inclus mereu amănunte picante pentru public, referitoare la blestemul care i-a atins pe cei care au deschis, peste milenii, mormintele faraonilor.

Dar ceea ce știm cu certitudine este că – după descoperirea din 8 februarie 2006 – OTTO SCHADEN a mai trăit 9 ani, timp în care a continuat cu tenacitate cercetările cărora și-a dedicat viața.

Bogdan Diaconiţa

comments

comments