Gospodărie de apă pentru Spitalul Regional

Primarul de Iaşi, Mihai Chirica, a semnat autorizația de construire a proiectului ApaVital SA de realizare a „Gospodăriei de apă pentru Spitalul Regional de Urgență”.

Investiția include construirea a două rezervoare supraterane cu o capacitate de câte 1.500 de metri cubi, a unei stații de clorinare și a uneia de pompare, a conductelor și căminelor, alimentarea cu energie electrică, instalații și iluminat, amenajarea de platforme de acces și trotuare.

Lucrările vor dura cel mult doi ani, anunţă municipalitatea ieşeană.

Proiectul Spitalului Regional de Urgență din Municipiul Iași a rămas în continuare cel mai avansat din cele trei spitale de acest tip care vor fi construite în România, alături de Cluj și Craiova.

Primăria Municipiului Iași a început demersurile pentru acest proiect la sfârșitul anului 2016, iar în toamna anului 2017 Consiliul Local a aprobat transmiterea terenului de 120.000 de metri pătrați aflat în zona Moara de Vânt din domeniul public al Municipiului Iași și administrarea Consiliului Local Iași în domeniul public al Statului și administrarea Ministerului Sănătății, cel care gestionează acest proiect vital, prin Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/01/19/proiect-european-la-spitalul-dr-c-i-parhon/

Iași

Distribuie


Warning: Trying to access array offset on false in /var/www/clients/client1/web1/web/wp-content/plugins/elementor/includes/base/widget-base.php on line 223

Warning: Undefined array key -1 in /var/www/clients/client1/web1/web/wp-content/plugins/elementor/includes/base/controls-stack.php on line 695

Din aceeși categorie

UMB Spedition va executa tronsonul Roșcani – Suceava din Autostrada Moldovei

Spitalul Județean Neamț va fi dotat cu aparatură medicală de ultimă generație

Expoziție colectivă de pictură, la Biblioteca Județeană Neamţ

AUDIO – Inspectoratul de Jandarmi Suceava, decorat de preşedinte

Știri sugerate