VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Proiect european la Spitalul „Dr. C. I. Parhon”

Un nou proiect cu fonduri europene, obţinute prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), dar şi cu fonduri de la bugetul local, va fi implementat la Spitalul Clinic ,,Dr. C. I. Parhon” din Iaşi.

Cu o valoare de aproximativ 35 de milioane de lei, din care 30 de milioane fonduri europene şi aproximativ cinci milioane de lei de la Primăria Municipiului Iaşi, proiectul vizează reabilitarea, modernizarea, extinderea şi echiparea unităţii medicale.

Conform proiectului, modernizările vor fi aduse primului etaj din Corpul C2, unor porţiuni din parter şi etajului al treilea din Corpul C1. Astfel, se vizează reducerea riscului de infecţii nosocomiale, cunoscute şi ca infecţii intraspitaliceşti.

Concret, în cadrul spitalului vor fi organizate structuri de izolare și grupare a pacienților cu boli infecțiocontagioase, tratarea pacienților cu infecții asociate actului medical determinate de microorganisme multidrog rezistente și a infecțiilor cu Clostridium difficile.

De asemenea, laboratorul de analize de microbiologie va fi dezvoltat prin achiziționarea de echipamente necesare identificării rapide și precise a agenților infecțioși.

Investiţia de la Spitalul Parhon trebuie finalizată până în luna mai a acestui an, dar perioada poate fi extinsă.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/01/18/cinematograful-tineretului-iasi-va-fi-reconstruit/

Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Zilele Eminescu – Ediția iunie 2026. Program

Check Art Festival revine la Palas Iași. Două zile de spectacole stradale, acrobații, marionete uriașe și show-uri cu foc

Au început lucrările de modernizare în Piața Unirii din Iași. Pavajul vechi este înlocuit, iar zona va fi complet reamenajată

ANM a emis cod galben și cod portocaliu de furtuni pentru mare parte din țară. Sunt anunțate ploi torențiale, vijelii și grindină

Știri sugerate