full screen background image

CSM Dorna Vatra Dornei, un club de excepție

Clubul Sportiv Municipal (CSM) “Dorna” Vatra Dornei a prezentat raportul privind rezultatele obținute în anul competițional 2023.

Bilanțul în ceea ce privește secția de atletism este unul foarte bun, antrenorul Cristian Prâsneac declarându-se satisfăcut de performanțele reușite de elevii săi.

„Chiar dacă a fost un an greu, atleții de la clubul nostru au adus cinste municipiului Vatra Dornei atât la competițiile naționale, cât și la cele internaționale. Mă bucura rezultatele obținute de sportivii mei. Mi s-a promis de la admistrația locala că acești copii de AUR ai Dorneii vor fi premiați în luna Decembrie, dar la sedința de Consiliu Local din luna decembrie au promis că traspirația sportivilor mei vă fi răsplatita la începutul anului 2024 Aș vrea să-i felicit pentru dedicare și munca depusă și să le urez baftă în 2024. De asemenea, doresc să aduc mulțumiri celor care ne finanțează, Consiliul Local Vatra Dornei, Apa Bucovina și Mol România”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.

Atleții dorneni au cucerit în total 26 de medalii la Campionatele Balcanice, Naționale și Cupa României, la care se adaugă alte clasări fruntașe la competițiile internaționale la care au participat.

Rezultate

Campionatul European U 20 Jerusalim /Israel
– Costiuc Claudia locul 5 in proba 800 m
-Costiuc Claudia locul 6 cu stafeta de 4 x400 m

Campionatul Balcanic de cros Pripod/Bulgaria
– Costiuc Claudia locul 2 cu echipa României in proba de 4 km categoria U 20

Campionatul Balcanic U 18 Sivas /Turcia
-Prâsneac Alexandru locul 3 proba de 800 m

Festivalul Olimpic al Tineretului European Maribor /Slovenia
-Prâsneac Alexandru locul 10 proba 800 m

Campionatele Internaționale ale României Bucuresti
-Costiuc Claudia locul 3 proba de 800 m

Campionatul Național U 20 Bucuresti -Sala
– Costiuc Claudia 2 Titluri de Campion Național probele 800 și 1500 m
-Kore Robert locul 2 proba 800 m

Campionatul Național U 18 Bucuresti -Sala
-Prâsneac Alexandru locul 1 proba 800 m

Campionatul Național U 16 Băcau- Sala
– Kore Denisa locul 2 proba 400 m
-Kore Denisa locul 3 proba 800 m
-Isopel Ruben locul 3 proba 60 m garduri

Campionatul Național cros ONSȘ Botoșani
– Costiuc Claudia locul 1 proba 4 km

Campionatul Național alergare pe șosea 5 km Bucuresti
-2 medalii de argint cu echipa U23 și U 20 echipa formata din Kore Robert ,Negoița Dragoș,Bodea Petru și Prâsneac Alexandru

Campionatul Național Seniori și Tineret aer liber ioCraiova

-Costiuc Claudia locul 2 proba 800 m categoria Tineret

Campionatul Național U 20 aer liber Craiova
-Costiuc Claudia locul 1 proba 1500 m
-Prâsneac Alexandru locul 3 proba 800 m

-Campionatul Național U 18 Bucuresti
Prâsneac Alexandru locul 1 proba 800 m

-Campionatul Național de alergare montana Vertical Cămpulung Moldovenesc
Pop Iulian locul 3 categoria Tineret

-Campionatul Național de alergare montana de scurta distanța Cămpulung Moldovenesc
Pop Iulia locul 3 categoria Tineret
Echipa de Juniori U 20 locul 2 formata din Stefanica Andrei ,Bodea Petru,Kore Robert și Prâsneac Alexandru

-Campionatul Național de cros Poiana Stampei
-Costiuc Claudia locul 3 categoria U 20

– Cupa României la cros Botoșani
Costiuc Claudia locul 1 categoria U 20
Prâsneac Alexandru locul 3 categoria U 18
echipa de baieți locul 2 categoria U 18 formata din Damian Luca ,Stefanică Andrei , Bodea Petru și Prâsneac Alexandru

Sportiva Costiuc Claudia are baremul indeplinit pentru Campionatul Mondial U 20 Lima/Peru in proba de 800 metri.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/12/19/noaptea-cea-mai-lunga-pe-22-decembrie/

comments

comments