full screen background image

“Mai fericit este a da, decât a lua” – Gală culturală a bucuriei, prețuirii şi binefacerii

La Fălticeni, în Sala Vieneză a Hotelului Turist, în organizarea Asociatiei Fălticeni Cultural (al cărei președinte este preotul Vasile Liviu Mihăilă) s-a desfășurat Gala ”Mai fericit este a da, decât a lua”, un eveniment cultural de marcă cu zeci de participanți dar și de premiați.

Din programul serii au făcut parte momente artistice ale fetelor de la
“Essenza Quartet” Iași.

Deosebite și apreciate de un public avizat au fost interpretările sopranei Nicoleta Maier – Opera Națională Română Iași, baritonului Basalic Iordache – Opera Națională București, mezzosopranei Andreea Ilie – Opera Națională București, baritonului Andrei Yvan – Opera Națională Iași, tenorului Ovidiu Manolache – Opera Națională Iași, dar și a Adinei Alupei – Maestru corepetitor pian Opera Națională Iași.

Au fost și momente coregrafice realizate de masteranzi de la Universitatea de Arte “George Enescu” dar și un scurt moment poetic, interpretat magistral, că de obicei, de către actorul Vlad Rădescu – cetățean de onoare al orașului Fălticeni.

Cu inspirație, finețe și multă dragoste a prezentat evenimentul cultural Ștefania Mihăilescu.

În cadrul acestui eveniment a fost lansat și Calendarul Cultural Fălticenean 2024, dar s-au putut face și donații pentru cadouri ce vor fi oferite de Crăciun copiilor săraci.

Administrația publică județeană a fost reprezentată la Gală de vicepreședintele CJ Suceava, prof. Niculai Barbă.

Relu Gavril – Ursache

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/12/14/gala-mai-fericit-este-a-da-decat-a-lua-la-falticeni-2/

comments

comments