full screen background image

Sfaturi de la salvamontiştii nemţeni

Apariția iernii nu îi descurajează pe cei pasionați de drumeții montane pe Muntele Ceahlău din județul Neamț.

Salvamontiștii avertizează că, în ultimele zile, muntele a devenit periculos din cauza formării unei plăci subțiri de gheață pe traseele principale.

În cursul acestei săptămâni, traseele deschise pentru turiști, în special cea dificilă care pornește din Stațiunea Durău spre Cascada Duruitoarea și apoi spre Cabana Dochia.

Acest traseu prezintă un risc crescut în aestă perioadă.

Stratul subțire de gheață s-a format peste un strat anterior înghețat de zăpadă, făcând muntele periculos pentru cei neatenți.

Zilele trecute o turistă din Iași, care cobora pe poteca marcată de la Cabana Dochia la Cabana Fântânele spre stațiunea Durău, a alunecat pe gheață în zona „La Morminte“, suferind leziuni la picior și în zona coxo-femurală.

Salvamontiștii au intervenit pentru a o salva și au transportat-o la Durău pentru îngrijiri medicale.

Șeful Serviciului Salvamont Neamț, Raul Papalicef, a subliniat că, chiar și turiștii bine echipați pot întâmpina dificultăți pe aceste trasee din cauza plăcii subțiri de gheață.

El a recomandat utilizarea sistemului Snowline, un echipament simplu cu crampoane antiderapante.

Salvamontiștii îndeamnă turiștii să aleagă traseul în funcție de pregătirea fizică, să plece la drum cu suficient timp înainte pentru a evita lăsarea întunericului și să urmeze doar traseele marcate.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/12/12/evenimente-sportive-caritabile-in-judet/

comments

comments