Deunăzi, la o oră de dezvoltare personală încercam să cresc nițel încrederea elevilor în forțele proprii. Unul dintre exerciții era să găsească colegului de bancă o calitate, un lucru la care consideră că cel de lângă ei se pricepe bine. Încercam în felul acesta să-i fac să reflecteze și să identifice lucruri frumoase despre ceilalți. Iar cel care primea confirmarea și din partea colegului, să conștientizeze și mai mult ceea ce are și e apreciat și de ceilalți.
E un exercițiu în care de cele mai multe ori cei din bănci se dovedesc a fi generoși. Reușesc să găsească ceva bun în colegul de lângă ei. E acel bun pe care îl lasă la vedere colegul, deși ar putea fi mult mai multe lucruri bune ce ar putea fi identificate. E doar vârful icebergului.
Fiecare se descoperă astfel în ochii colegului ca fiind bun la matematică sau comunicare, la fotbal sau păstrarea ordinii în clasă, la dans sau pictură. De cele mai multe ori exercițiu ajută.
Uneori însă stârnește comparații. „Păi el e și mai bun… e cel mai bun…” Atunci îmi amintesc că noi, adulții, i-am învățat pe copii cu mult succes arta comparației.
Drept care copiii ajung să se compare și atunci când nu le-o ceri și să considere că nu sunt suficient de buni. Iar luminița care se aprinsese în ochi la constatarea făcută de coleg că e bun, se stinge.
Dacă m-aș opri în dreptul comparației, efectul exercițiului meu ar fi să mai știrbesc vreo câteva încrederi decât să le construiesc. Și-atunci, de la afirmația că „X este mai bun la …”, adug câteva întrebări care să-i ajute să vadă mai mult decât comparația care îi pune pe unii în inferioritate. „De ce crezi că este mai bun? Ce face el și nu faceți voi? Cum învață el? De ce?”. În felul acesta aflu și eu, află și ei că cel „mai bun” lucrează mai mult decât ceilalți copii, că are răbdare, că alocă mai mult timp pentru învățat și așa mai departe. Îi întreb apoi dacă ei cred că, procedând asemenea colegului lor, ar putea fi și ei la fel de buni în orice altceva își propun. Și atunci își dau seama că și ei pot.
E doar un fel de a deschide o altă cale decât cea pe care se obișuiseră să meargă și un mod de a-i face să conștientizeze că există oportunități pentru fiecare.
Toți putem să construim și încredere la școală. Dacă reușim să-i îndrumăm să vadă dincolo de aparențe, putem spera să vedem copiii care au puterea de a încerca, de a merge mai departe, de a se privi cu lumina în ochi.
prof. Maria Adriana Nichitean
