Societatea Parcuri Industriale Bucovina implementează la Salcea, în apropierea Aeroportului Internațional, proiectul laboratorului de cercetare pentru analiza calității, siguranței și identificarea falsificării alimentelor în cadrul Clusterului Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava – Botoșani.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea capacității de cercetare, dezvoltare și inovare, valoarea totală fiind de 4,3 milioane lei, cea mai mare parte fonduri europene.
Președintele Consiliului Director al Asociaţiei Clusterul Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava-Botoşani, MIHAI DIMIAN, a adus amănunte despre componentele microbiologică, fizico-chimică și de analize genetice ale laboratorului.
Rectorul Universității Suceava, VALENTIN POPA, a precizat că instituția pe care o conduce a contribuit la acest laborator cu tot ce a avut mai bun în industria alimentară.
În cadrul laboratorului de cercetare pentru analiza calității, siguranței și identificarea falsificării alimentelor de la Salcea activează 8 cercetători ai Universității Suceava.
Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/12/06/curse-aeriene-intarziate-de-conditiile-meteo/