full screen background image

VIVA FM devine radioul sărbătorilor de iarnă!

În luna decembrie, VIVA FM devine radioul sărbătorilor de iarnă. În fiecare an, există câteva semne care vestesc că atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă este pe cale să ne învăluie. Pot fi luminițele strălucitoare ce îmbracă orașul, atmosfera plină de bucurie din magazine sau poate primul sunet de colind care îți atinge inima. Noi suntem sensibili la sunetul muzicii în general, iar la VIVA FM avem un program special în luna decembrie. Am selectat cele mai frumoase cântece și colinde de Crăciun; putem fi subiectivi, dar suntem siguri că unele dintre ele le vei auzi doar la noi, deoarece am acordat o atenție deosebită specificului local. La VIVA FM vei regăsi colinde culese chiar din regiunea de Nord-Est a României, zonă pe care o acoperim și cu frecvențele noastre radio.

În perioada 6-27 decembrie, VIVA FM devine coloana sonoră a sărbătorilor, aducând în casele ascultătorilor cele mai îndrăgite cântece și colinde de Crăciun. Este momentul să ne lăsăm cuprinși de această magie și să păstrăm în sufletele noastre bucuria și emoțiile pozitive pe care această perioadă specială ni le oferă. Playlist-ul nostru adaptat în această perioadă este îmbogățit cu colinde tradiționale din Moldova, susținând astfel și artiștii locali și aducând muzica lor în inimile ascultătorilor noștri. Vei descoperi cele mai frumoase creații ale lor pe frecvențele noastre, încărcate de spiritul autentic al sărbătorilor de iarnă.

De magia Crăciunului ne bucurăm până pe 27 decembrie pentru că din 28 decembrie, revenim la playlist-ul nostru obișnuit, inclusiv la selecția de Deep House și Afro care v-a captivat pe mulți dintre voi zilnic, după ora 17. Până atunci însă, alătură-te nouă în călătoria sonoră a sărbătorilor de iarnă pe VIVA FM! Pregătim și concursuri cu premii oferite de partenerii noștri, pentru a aduce și mai multă bucurie în casele ascultătorilor noștri.

Indiferent dacă ești în trafic, la cumpărături sau acasă, VIVA FM este alături de tine, aducând magia sărbătorilor cu cele mai frumoase cântece de sezon. Hai să trăim împreună această perioadă specială și să creăm amintiri minunate cu sunetele și emoțiile pe care le oferă muzica noastră de sărbători.

 

 

comments

comments