full screen background image

Doza de educaţie: De Ziua Sfântului Andrei

Doza de educaţie (DDE) – Zi de sărbătoare națională și liberă legal, cea de 30 noiembrie. Una din multele.

Mă întrebam însă dacă mai tinerii din curtea școlii știu motivul pentru care agață ghiozdanele în cui în această zi…

Nu, nu e pentru că își serbează onomastica verișoara sau mătușa pe care ei o prețuiesc atât de mult. Nici pentru a avea timp domnișoarele să facă cele necesare pentru a-și afla ursitul. Și nici pentru că urmează Ziua Națională a României. Ci pentru că în felul acesta ne demonstrăm prețuirea față de Sfântul Apostol Andrei.

Dacă am privi în cataloage să vedem că majoritatea elevilor nu înregistrează absențe la ora săptămânală de educație religioasă, am putea avea speranța că se știe deja cine a fost Apostolul Andrei. Dar cum sunt mai puțin optimistă în privința interesului manifestat de mulți în cazul acestor ore, zic că o reamintire nu strică nici celor mici, nici celor mari.

Sfântul Apostol Andrei este creștinătorul neamului românesc, fiind numit ,,Cel dintâi chemat” pentru că a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Ucenic al lui Ioan Botezătorul, tot el a fost cel care l-a dus la Iisus și pe fratele lui, Simion – mai târziu Petru.

Cum a ajuns să propovăduiască evanghelia pe meleagurile noastre? Era din familie de pescari și ai putea crede că l-a atras vecinătatea ținuturilor noastre cu Marea Neagră și bogăția de pești de prin apele repezi de munte. Dar nu a fost așa. De fapt norocul a decis. Pentru că apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a hotărî unde va merge fiecare. Iar pe biletul lui scria ,,Scytia”, adică ținutul Dobrogei de astăzi. E adevărat că a colindat și alte ținuturi, drept care nu doar pentru români este atât de important. Crucea Sfântului Andrei este pe steagul Scoției, iar 30 noiembrie este motiv de sărbătoare pentru întreg Regatul Unit al Marii Britanii și pentru alte nații.

Sunt multe legendele ce-l însoțesc pe Sfântul Apostol Andrei. La noi legate de lupi, ocrotitori ai Daciei.

Spuse în zi de sărbătoare de părinți copiilor, pot da o altă dimensiune zilei de 30 noiembrie, zi liberă de școală.

prof. Maria Adriana Nichitean

 

comments

comments