full screen background image

PSD Botoșani: Drumul Botoșani – Ștefănești, o promisiune realizată

Procesul de modernizare a Drumului Național 29D, Botoșani – Ștefănești, principala legătură rutieră între municipiul reședință de județ și Vama Stânca – Costești, una dintre porțile estice de acces în Uniunea Europeană s-a finalizat.

Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași au făcut recepția sectorului care a fost modernizat prin fonduri europene.

„Modernizarea Drumului Național Botoșani – Ștefănești este un proiect generos, de peste 60 de milioane de euro! Un proiect pentru care, alături de colegii mei social-democrați, am luptat foarte mult și în care ne-am implicat de la prima etapă, obținerea finanțării, și până la final. Este o promisiune pe care am făcut-o botoșănenilor și pe care astăzi o onorăm. Noi, echipa social-democrată, suntem convinși că investind în drumuri, investim în viitor”, a declarat Doina Federovici, președintele organizației județene a PSD Botoșani, adăugând că acest proiect face parte din viziunea de dezvoltare integrată a județului pe care echipa social-democrată o promovează: „Avem proiecte majore pentru dezvoltarea județului! Pe lângă modernizarea celor două drumuri naționale, Botoșani – Ștefănești și Botoșani – Târgu Frumos, în ultimii trei ani, Consiliul Județean a modernizat și reabilitat 220 de kilometri de drum județean, adică peste o treime din rețeaua de drumuri a județului. De asemenea, județul Botoșani va fi conectat la drumurile de mare viteză, Autostrada A7, care va tranzita comuna Tudora, și Drumul Expres Botoșani – Suceava, care va lega centura municipiul Botoșani de A7 în dreptul Aeroportului Salcea”.

Implementarea proiectului a presupus modernizarea a 42,739 de kilometri de drum național, care are acum o cale de rulare conform standardelor. Lățimea drumului este de 9 metri, iar grosimea celor trei straturi de asfalt totalizează 18 centimetri. În zonele afectate de alunecări de teren au fost construite trei viaducte, pe o lungime totală de 1,7 kilometri. Acestea beneficiază de iluminat pe timp de noapte, alimentarea fiind realizată prin panouri fotovoltaice. De asemenea, au fost refăcute 8 poduri și 72 de  podețe și s-au realizat lucrări de hidraulică a drumului, șanțuri și rigole, pe 62 de kilometri. În localități s-au realizat 21 de kilometri de trotuare și s-au montat parapete metalice pietonal pe 4,5 kilometri. Pe alți 29 de kilometri au fost montate parapete metalice cu protecție ridicată și foarte ridicată.

„Modernizarea DN29D, Botoșani – Ștefănești, este un proiect care contribuie la dezvoltarea economico-socială a județului. Proiectul, gestionat de Ministerul Transporturilor, care a început și s-a implementat în timpul guvernărilor social-democrate arată că PSD este garantul marilor investiții în infrastructura rutieră din Moldova și în mod special a celor din județul Botoșani”, a declarat, la rândul său, deputatul PSD Marius Budăi.

Scurt istoric al proiectului modernizării DN29D Botoșani – Ștefănești

10 aprilie 2019: Guvernul PSD aprobă indicatorii tehnico-economici pentru realizarea Drumului Național 29D, Botoșani – Ștefănești.

4 iunie 2019: CNAIR scoate la licitație execuția lucrărilor.

31 octombrie 2019:  Se finalizează procedura de achiziție, iar ministrul PSD al Transporturilor semnează raportul final al licitației.

4 noiembrie 2019: Conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii este preluată de către PNL. În perioada guvernării PNL – USR, timp de 17 luni, proiectul este întârziat, ordinul de începere a lucrărilor fiind dat abia pe 29 martie 2021.

25 noiembrie 2021: Conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii este preluată de către PSD.

23-24 noiembrie 2023: Se recepționează lucrările la DN29D, Botoșani – Ștefănești.

Vă recomandăm să citiți și:

Încă șase primării din județ vor construi centre de zi pentru copiii vulnerabili!

comments

comments