Pe repede înapoi (PRI)- Rubrica de astăzi ne duce în timp în 1987, an care a pregătit terenul schimbărilor radicale ce s-au produs în estul Europei.
Pe 14 noiembrie aveau loc, la Brașov, proteste spontane la adresa conducerii comuniste, generate de gravele probleme economice cu care se confrunta populația.
Reducerea consumului energetic, lipsa alimentelor de bază și scăderea salariilor au fost principalele cauze care au determinat revolta muncitorilor.
Mai întâi s-au semnalat proteste la Întreprinderea de autocamioane Steagul Roșu, acolo unde angajații au decis să întrerupă lucrul și să aștepte reacția conducerii.
Cum aceasta nu a venit, ei au ieșit în marș spre sediul Comitetului Județean al PCR, pentru a-și spune păsurile.
Nemulțumirea generală a cuprins aproape întreg orașul, la protest alăturându-se muncitori de la fabricile Tractorul și Hidromecanica, elevi și studenți.
Mulțimea furioasă a intrat în sediul Comitetului Județean, a distrus, a aruncat pe geamuri și a dat foc tablourilor și cărților lui NICOLAE CEAUȘESCU, starea conflictuală accentuându-se la vederea alimentelor de la cantina partidului, foarte bine aprovizionată.
De furia oamenilor nu au scăpat membrii conducerii județului, precum și câțiva milițieni prezenți în zonă.
Intervenția în forță a armatei și a trupelor de Securitate a împrăștiat protestatarii, atunci efectuându-se aproximativ 300 de arestări.
Potrivit documentelor declasificate, anchetele efectuate de Miliție și Securitate în noiembrie 1987 au fost dure, efectiv cu bătăi și teroare psihică.
Totuși, în încercarea de a nu inflama atmosfera și așa foarte tensionată, regimul comunist a tratat protestele de la Brașov ca pe cazuri izolate de huliganism, sentințele fiind de închisoare fără privare de libertate.
CEAUȘESCU a decis ca sute de muncitori să fie deportați în țară împreună cu familiile lor, în încercarea de a distruge nucleul celor mai activi manifestanți.
Istoria ne arată că, pe moment, a reușit.
Dar lipsa unor reforme adevărate și continuarea regimului dictatorial aveau să-i aducă sfârșitul doi ani mai târziu.
Bogdan Diaconiţa
