Doza de educaţie (DDE) – Dacă tot a fost vorba zilele astea despre cumpărături făcute la ceas de toamnă, de pe cardurile cu primele pentru cariera didactică sau de pe cardurile de salarii ale părinților, mă gândeam ca astăzi să vorbim nițel despre cumpărături. Mai exact despre dorința multora dintre contemporanii noștri de a cumpăra cât mai mult și cât mai ieftin. Dacă se poate, chiar totul.
Alimente- căci oricât de săraci am fi frigiderul e bine să fie plin (probabil dintr-o teama născută din vremurile dinainte de 1989). Haine… aici vrând-nevrând le alegi pe cele „Made in China”, pentru că au invadat piața, mașini second-hand, caiete, stilouri, creioane, ghiozdane, jucării… și lista poate să continue. Dar mă opresc. Pentru că mă interesează acum cele cumpărate mai tinerilor de pe băncile școlii.
Caietele. Le luăm pe cele ieftine, pentru că putem cumpăra mai multe. Și pornim din start cu ideea că va fi nevoie de mai multe- și nu pentru că se vor umple repede. Ci pentru că se vor goli repede. De foile rupte din diferite motive. Iar unul dintre ele ar putea fi petele pe care le face elevul datorită filelor ce ar putea suplini cu succes sugativa. Bineînțeles asta dacă ne interesează aspectul caietului.
Creioane. Ei ce dacă nu le iau pe cele din lista doamnei profesor. Ce atâtea mofturi? HB-uri? Musai cu litere… Iau un set din acestea ieftine. Ce dacă se rupe vârful la școală chiar în timpul orei și în loc să desenze triunghiul echilateral face floricele din ascuțitură sau trage de coate colegii pentru a împrumuta un creion mai scump, dar mai rezistent.
Stilouri. Ei… pe vremea noastră era un lux un stilou chinezesc. Iar acum nu înţeleg de ce ne dăm coate când vedem proveniența lor. Sunt cele mai bune. Nu lasă pete, au rezervă ce se umplu din călimară. Aici chiar că se nimerește. Uite că nu tot ce e scump e și bun.
Nu cred că este cazul să continui cu enumerarea. Concluzia este simplă. Cum spunea și bunica: „Suntem prea săraci să cumpărăm lucruri ieftine.” N-ar fi rău să ne gândim de două ori la această zicere. Și să acționăm în consecință.
Și poate așa îi educăm și pe cei mai tineri și chiar mici, despre cum și ce e bine de achiziționat pe viitor.
prof. Maria Adriana Nichitean