Doza de educaţie (DDE) – De curând povesteam cu cineva despre creativitatea sistemului de învățământ românesc. Nu despre creativitatea celor care îl reinventează la intervale prea scurte de timp la nivel macro. Ci despre creativitatea celor de la catedră, care îi stimulează și pe cei din bănci să fie creativi.
Și mi-am amintit, în timpul discuției, de un discurs a lui Ken Robinson pe care l-am urmărit cu ceva vreme în urmă. Un discurs în care speakerul britanic face o afirmație pe care nu prea poți să o uiți: “Școala distruge creativitatea”. Scurtă afirmația și dură pentru aceia dintre profesori care își bat capul în fiecare zi cum să transforme conținutul de predat într-unul cât mai atractiv. Luat mai puțin în seama de aceia dintre profesori pentru care ora la clasă înseamnă doar livrarea de cunoștințe corecte și complete și apoi evaluarea lor.
Adevărată însă pentru toți. Școala chiar distruge creativitatea și se pare că nu doar la noi, și nu doar de ieri. Și asta nu pentru că profesorul își propune de la intrarea în sala de clasă să omoare ultima fărâmă de creativitate care ar da să răsară din bănci. Ci pentru că nici măcar nu își pune problema cum și ce să facă astăzi cu elevul pentru a-i stimula și încuraja creativitatea. Își pune problema să predea cât mai clar, să evalueze cât mai obiectiv, uneori chiar să-i facă pe elevi să simtă pasiunea și creativitatea de care este el capabil, dar nu și cea a stimulării creativității elevilor.
Și-mi dau seama că nu e vina lui. Că de fapt așa a fost și el crescut, educat, evaluat. Încă de la apariția școlilor publice grija societății a fost ca școala să scoată indivizi capabili de a se angaja, de a practica o meserie existentă. Iar școala a făcut asta. Doar că am ajuns în 2023 și educăm elevii tot pentru profesii existente deja. Fără să băgăm în seamă că se spune că 80% dintre meseriile care vor exista peste 10 ani nici măcar nu s-au inventat…
Păi, cum să îl educi pentru ceva care nu există încă? Răspunsul ar putea fi simplu: stimulându-l pe elev să fie creativ. Să găsească soluții diverse la aceeași problemă, să identifice căi de a se adapta schimbărilor folosindu-și creativitatea… Păi da, răspunsul a fost simplu, dar practica e ucigătoare, din păcate. Ucigătoare de creativitate.
Și cred că practica va rămâne la fel mult timp, dacă profesorul nu va reuși să se adapteze și el nevoii acesteia de a da șansa creativității elevilor la școală. Ieșind puțin și el din confortul manualului, din confortul acelorași metode pe care le aplica acum 10 ani cu succes, dar care nu mai dau rezultate acum.
Un prim pas ar putea fi să-l urmărim din nou pe Ken Robinson. S-ar putea să ne vină idei, ceea ce înseamnă că deja am făcut primii pași spre dovada dorinței de schimbare în privința creativității.
prof. Maria Adriana Nichitean
