full screen background image

Ecologizare a zonei Lacul Roșu – Bârnadu

Succes al programului de ecologizare a zonei Lacul Roșu – Bârnadu, derulat cu implicarea Consiliului Județean Neamț!

Participanți la acest program au fost reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Hășmașul Mare, ai Consiliului Județean Neamț, ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMȚ“, ai comunei Bicaz Chei, ai Salvamont Gheorghieni, Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș și ai Operatorului de salubrizare Zona 4 Neamț – S.C. EDIL INDUSTRY S.R.L..

Acțiunea de strângere a deșeurilor în zona Lacul Roșu, prin Cheile Bicazului, până la Bârnadu, s-a dovedit a fi de mare interes pentru zeci de voluntari care au participat la această acțiune.

Voluntarii, s-au împărțit în mai multe echipe și au acționat pe trasee diferite, în zona montană de la limita dintre județul Neamț și județul Harghita.
Participanții au primit, din partea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Hășmașul Mare“, saci pentru deșeuri și mănuși de protecție.

„Este trist că deși suntem în vârful piramidei trofice, noi, oamenii, poluăm cel mai mult. Sper ca odată cu trecerea timpului să învățăm să respectăm natura, pentru că în felul acesta ne respectăm pe noi! , a precizat Ion Asaftei, președinte al Consiliului Județean Neamț.

Pentru strângerea deșeurilor, participanții au intervenit pe patru trasee.

Unul, de la Bicăjel spre refugiul Panoramic Piatra Mariei; altul, de la punctul de întâlnire a voluntarilor și până înspre Cheile Bicăjel; al treilea traseu a acoperit zona dintre punctul de întâlnire a ecologiștilor, până către Lacul Roșu și ultimul traseu a fost pe DN12, înspre strada Bârnadu.

Consiliul Județean Neamț a aderat anul trecut la Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară „Hășmașul Mare“, urmărind prin acest demers dezvoltarea comunităților nemțene din arealul Masivului Hășmașul Mare, modernizarea infrastructurii, susținerea activităților economice, sociale, culturale și de mediu, prin implicarea tuturor autorităților administrației publice competente din această zonă.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/10/25/doua-zone-montane-vor-fi-curatate-de-deseuri/

comments

comments