Zilele trecute stăteam de vorbă cu o prietenă. Inevitabil, discuția a ajuns la copii. Și cum părinte fiind ai putea să povestești o mulțime din experiențele propriului copil, discuția a fost destul de lungă.
Una din întâmplările povestite a fost legată de pasiunea de a colecționa diverse lucruri. Îi place să colecționeze, să facă schimb de dubluri, să aranjeze obiectele din colecție și bineînțeles să le etaleze în fața celor dispuși să le privească. Mi-am amintit că și eu colecționam la vârsta copilăriei tot felul de lucruri: șervețele, timbre, fotografii ale artiștilor de la acea vreme. Acum lucrurile s-au schimbat. Se colecționează păpuși, animăluțe de pluș mai mici sau mai mari sau cumpărături în miniatură oferite părinților ce își umplu coșul cu cumpărături.
O astfel de colecție o etalase la școală în pauză, pe bancă, fetița prietenei mele. Doar că la plecarea de la școală a sesizat că îi lipsește o piesă. O piesă pe care o văzuse ascunsă în pumnul mic al altei colege de clasă. Dezamăgire mare, comunicată printre lacrimi acasă. Empatie din partea mamei, care s-a întrebat apoi cum e mai bine de făcut. Să spună părinților colegei despre evenimentul ce părea să se fi repetat (căci rememorând întâmplări din viața celei mici și-a amintit că a mai existat un astfel de episod) sau să îndrepte atenția propriei pitice spre o dublură ce exista deja în colecție. A ales ultima variantă, ca și în timpuri trecute, preferând să evite o discuție neplăcută cu părinții copilei cu mânuțe de care păreau să se lipească diverse lucruri.
Din păcate, nu a fost varianata corectă cea aleasă de prietena mea. Nici pentru propria fetiță, care era obligată astfel să accepte și să treacă mai departe, asistând la acceptarea faptului că se poate fura fără repercursiuni, nici pentru colega ce a luat ceva ce nu era al ei, bucuroasă că nu i s-a întâmplat nimic rău.
În astfel de situații, în care sesizăm că cel mic are tendința de a lua ce nu e al lui, trebuie luată atitudine. Trebuie învățat să ceară ceva ce își dorește și în niciun caz nu trebuie lăsat să păstreze lucrul furat. Altfel va crește învățând că se poate și așa. Când micuțul are 6 ani și încă nu știe să deosebească binele de rău trebuie explicate pe îndelete aceste lucruri. Dacă deja are 10 ani, lucrurile trebuie să-ți dea de gândit și să iei măsuri. Nu pedepsindu-l cu privarea de gadgeturi, dar păstrând obiectul furat, de rușinea privirilor celui căruia i-l va returna, ci punându-l chiar în acea situație. O astfel de experiență îl va face probabil să nu mai repete gesturi de acest gen.
Reacția fermă și comunicarea pot ajuta un astfel de micuț pe viitor. Nu acceptarea și înțelegerea provocate de vârsta fragedă. Pentru corectitudinea pe care ne-o dorim mai târziu din partea celor mici.
De ajutor în depășirea situației este și doza de educație.
prof. Maria Adriana Nichitean
