full screen background image

O nouă licitație pentru rezervarea locurilor de parcare

Joi, 19 octombrie, la Cinematograful Unirea, a avut loc a treia licitație din acest an pentru rezervarea locurilor de parcare nou amenajate.

Cele 475 de locuri pentru care a fost organizată licitația se află în următoarele zone:

– Mihai Eminescu Bulevard, Aleea Pinului, Mihai Eminescu 8 – 10, Strada Sucevei, Strada Primăverii 2 – 36 și Primăverii 27 – 35, Strada Prieteniei, Strada Vârnav 15 – Piața Viilor, Strada O. Onicescu 24 – 28

– Aleea C. Gane, Aleea T. Callimachi, Aleea Școlii, Aleea Amurgului, Aleea Zorilor, Strada M. Kogălniceanu 36 – 38 – 40

– Marchian – Clădirea Vegastel, Calea Națională 97 – 99 – 101 – 105, Ion Pillat 4 – 10, Grivița 1 – la stradă, Aleea Grivița 17 – 24, Donici 3 – 6, Vâlcele 4, Aleea General Ghe. Avrămescu 12, Calea Națională 8 – 10, 69 – 71.

Cei 408 de botoșăneni înscriși s-au prezentat în fața comisiei din care fac parte viceprimarul Liviu Toma, consilierii municipali Maricel Maxim, Marius Buliga și funcționari din cadrul Serviciului Patrimoniu.

Preţul de pornire la licitaţie a fost de 210 lei pe an, pentru persoane fizice la nivelul anului 2023. Durata de rezervare este până la 31 decembrie 2023, cu posibilitate de prelungire, anual. 419 de locuri au fost rezervate cu taxa minimă. Pentru 56 de locuri a fost concurență, fiind două sau trei persoane înscrise pentru fiecare dintre acestea. Cea mai mare taxă, respectiv 3.200 de lei, o va plăti un botoșănean ce a adjudecat un loc pe Bulevardul Mihai Eminescu. Alte valori rezultate în urma licitației sunt de 3.000 de lei – pentru un loc pe strada Primăverii, respectiv 2.000 de lei – pe Bulevardul Mihai Eminescu.

Și la licitația de astăzi am văzut că interesul pentru rezervarea locurilor de parcare este foarte mare. Vom continua demersurile care vizează identificarea și achiziționarea de terenuri de către municipalitate și amenajarea unor noi parcări”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.  

Participanților la licitație li s-a comunicat că valoarea rezultată în urma licitației este valabilă în fiecare an, la aceasta urmând a se adăuga și eventualul coeficient de indexare aplicat la taxa de bază anuală. Este permis doar un loc de parcare pentru un apartament, chiar dacă unele familii dețin mai multe mașini.

Botoșănenii care au rezervat, joi, locuri de parcare trebuie să achite taxa aferentă anului 2023 în perioada 20 noiembrie – 8 decembrie 2023 inclusiv. Nerespectarea acestui termen de plată duce la pierderea locului de parcare adjudecat, fără înștiințare prealabilă. Locurile rămase neocupate vor fi scoase la licitație în anul 2024.

Datele centralizate de funcționarii din cadrul Serviciului Patrimoniu arată că, la această dată, în municipiul Botoșani sunt amenajate 11.468 de locuri de parcare, dintre care 11.137 sunt rezervate.

Vă recomandăm să citiți și:

Absolvenții invitați să își găsească de lucru la Bursă

comments

comments