Campania „Salvează vieți! Donează sânge!”, inițiată și coordonată de deputatul social-democrat Dan Șlincu a continuat la acest sfârșit de săptămână. Acesta, alături de deputatul Marius Budăi și aleși locali social-democrați din județ, s-a prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină Botoșani pentru a dona sânge.
„Donarea de sânge face diferența dintre viață și moarte! Fiecare dintre noi avem puterea și datoria să îi ajutăm pe cei aflați în suferință! Așa cum am promis încă din vară, de la debutul acestei campanii, ne ținem de cuvânt și, periodic, alături de mai mulți colegi social-democrați botoșăneni, ne dedicăm câteva minute din timpul nostru liber pentru a sprijini pacienții care au nevoie de sânge. Le mulțumesc tuturor colegilor din PSD Botoșani care au fost astăzi alături de mine și celor care vor continua în săptămânile următoare să doneze sânge”, a declarat deputatul Dan Șlincu.
Este nevoie de sânge în România! Mai multe centre de transfuzie sanguină din țară, sunt în criză de rezerve de sânge, din cauza faptului că pe perioada verii numărul donatorilor este mai mic ca de obicei.
„Am reușit să creăm la PSD Botoșani o echipă de donatori permanenți. În urma campaniilor pe care le-am avut în acest an s-a reușit să se refacă rezervele de sânge la nivelul județului, care au fost pe parcursul anului la cel mai înalt nivel. Prin astfel de acțiuni ne dorim să creștem numărul donatorilor din județul nostru și să dăm cu toții un exemplu de comportament de solidaritate și de empatie”, a subliniat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.
În diverse probleme medicale sau accidente, o doză de sânge poate salva două vieți. Un studiu realizat de Societatea Română de Marketing și Cercetarea Opiniei Publice arată că 56% dintre români sunt reticenți în privința donării de sânge.
Vă recomandăm să citiți și:
Licitație pentru construirea sistemului antigrindină al județului Botoșani