Doza de educaţie (DDE) – Câți dintre dumneavoastră ați pășit, în vremea în care ați fost elevi sau chiar acum când sunteți părinte de elev, într-o cancelarie? Mă gândesc că nu foarte mulți. În schimb vreo câțiva poate v-ați dorit să fiți o muscă mică, să vedeți și să auziți ce vorbesc profesorii în pauze despre elevii lor, despre experiențele pe care le-au trăit la clasă.
Am să vă dezamăgesc poate, spunându-vă că sunt mai puține discuțiile pe această temă în cancelarie decât vă imaginați. Mulți profesori preferă să vorbescă despre planificările și rapoartele pe care le au de făcut, despre vreme, despre copilul personal, despre grijile de acasă sau orice altceva îi rupe de cele petrecute la ore. Nu mă-ntrebați de ce au nevoie de ruptura asta… Pur și simplu au nevoie.
Se mai întâmplă însă uneori ca un profesor să vorbească cu bucurie despre lucrurile frumoase care i s-au întâmplat la ore. Nu prea vocal, să nu creadă colegii că se laudă. O face însă pentru că simte nevoia să împărtășească bucuria și poate cine știe, vreun alt coleg va fura modelul și va avea și el parte de bucurie. E unul dintre profesorii curajoși…
Se întâmplă alteori ca alt profesor să vină în cancelarie mai puțin luminos, împărtășind neplăcutele de la clasă. Îi trebuie mai puțin curaj decât primului, dar e tot despre curaj. Pentru că bune sau rele întâmplate la clasă, sunt și despre tine, profesorul elevilor care te nemulțumesc sau te mulțumesc.
Așa s-a întâmplat într-una din zile. Un profesor a trântit catalogul pe masa cancelariei, eliberându-se parcă de o povară. Și-a povestit că și-a întrebat elevii de la clasă câți dintre ei învață cu plăcere. Ei, da! Ăsta chiar e curaj, să dai piept cu realitatea văzută prin ochii elevilor tăi. Iar privirile lăsate în jos și mâinile uitate pe sub bănci n-au fost deloc răspunsul pe placul lui… Nici măcar unul?!? Habar nu am cum s-a desfășurat ora după negația colectivă, la unison, nonverbală. Dar revolta profesorului, legată de elevi, s-a revărsat în cancelarie.
Mi-am dat atunci seama atunci că profesorului acesta nici măcar nu i-a trebuit prea mult curaj să adreseze întrebarea și apoi să poveastească despre răpunsul elevilor în cancelarie. Ar fi fost vorba despre curaj dacă măcar o clipă, în drumul dinspre clasă, și-ar fi zis că are și el un strop de aport în neplăcutul învățării elevilor. Ca în bucătărie… Fie că ești gospodină cu experiență, fie că ești debutantă în arta culinară, când te apuci să gătești îți dorești să-ți iasă bine preparatul. Dar atunci când îl servești și observi că nimeni nu mănâncă cu plăcere, nu-ți pui întrebarea dacă nu cumva ai greșit ceva în rețetă?? Chiar dacă ție și se pare nemaipomenit, mai ales că ai depus efort să iasă gustos. Totuși… dacă toți de la masă îți spun că nu ți-a reușit, nu te întrebi ce ar trebui să schimbi?…
Cred că în bucătărie te întrebi. În schimb la școală…
Îți place, nu-ți place, mănâncă! Nu degeaba am stat în bucătărie. Mănâncă!
Iar data viitoare nici nu-ți mai cer părerea! Vreau doar să văd farfuria goală! Curaj!
prof. Maria Adriana Nichitean
