full screen background image

Simpozion despre provocările climatice, la USV

Pe 11 octombrie 2023, între orele 10-13, Asociația iPlant.Today Sebeș vă invită la o dezbatere – simpozion, în Auditorium Joseph Schmidt al USV.

Împreună cu Facultatea de Silvicultură Suceava, prin amabilitatea Decanului Conf. Dr. Ing. Ciprian Palaghianu, Asociaţia doreşte să implice studenții și elevii într-o discuție constructivă pentru găsirea unor metode inovative pentru protejarea și dezvoltarea pădurilor viitorului.

“Perspectivele climatice în continuă schimbare ne-au adus la momentul în care, împreună cu specialiști din domeniu, dorim să abordăm ultimele tehnologii în materie de plantat și protejat pădurile.”, a transmis Asociația iPlant.Today Sebeș.

La manifestare vor participa:
* Ambasada U.A.E. București prin HE Deputy Head of Mission Eng. Mahra Ali Al-Shaya
* Facultatea de Știința și Ingineria Mediului – Universitatea Babeș Bolyai CJ – online Cluj
* Colegiul Petru Rareș
* Colegiul Silvic Bucovina – C.M.
* Colegiul Ștefan Cel Mare SV
* Colegiul Economic Dimitrie Cantemir SV
* Colegiul Național Militar Ștefan Cel Mare – C.M.
* Centrul Școlar de Educație Incluzivă SV
* Liceul cu Program Sportiv SV
* Cercetător Ing. Silvic INCDS CM – Popa Andrei
* Facultatea de Drept si Stiinte Sociale / Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia
* Marius Bogdan Pislariu și Cornelia Pintilie – online Dubai

Organizatorii estimează o prezență de cel puțin 250 elevi și studenți, personalități locale, profesori și doctori universitari, ingineri silvici și specialiști horticoli.

Dacă ești pasionat de natură și dorești să te implici, eşti aşteptat cu drag la eveniment: https://fb.me/e/1vrdWM2Uz.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/10/06/modernizarea-vamii-siret-se-va-finaliza-in-acest-an/

comments

comments