Pe repede înapoi (PRI) – Ziua de 7 septembrie ne permite rememorarea unui evenimentul cinematografic petrecut la începutul acestui secol.
În 2001 era prezentat, în cadrul Festivalului de la Veneția, filmul “După-amiaza unui torționar”, realizat de LUCIAN PINTILIE.
De fapt, era ecranizarea romanului realist “Drumul Damascului” al DOINEI JALEA, cea care a surprins extrem de veridic sadismul unui torționar real, pe nume FRANȚ ȚANDĂRĂ.
Acesta își făcuse un titlu de glorie din modurile de tortură pe care le aplica deținuților, foarte puțini dintre aceștia scăpând cu viață.
Filmul a avut în rolurile principale 2 actori expresivi: GHEORGHE DINICĂ – torționarul care așteaptă cu resemnare pedeapsa noii societăți, deși păstrează accesele de autoritate din vremurile bune și RADU BELIGAN – profesorul sfătos și critic, în același timp, care ajută o tânără ziaristă să-i ia un interviu fostului satrap.
Regizorul LUCIAN PINTILIE a scos în evidență două poziții antagonice care se fac și acum simțite în societate: pe de o parte, condamnarea firească a torturilor aplicate deținuților politici în perioada comunistă, iar pe de alta, căutarea justificărilor pentru aceste comportamente criminale.
Toate aceste realități care astăzi par aproape neverosimile pentru generațiile care nu au trăit acele vremuri, își au rădăcinile în planul de exterminare al deținuților practicat în primele decenii de comunism.
Lagărele de concentrare de la Sighet, Pitești, Aiud și Poarta Albă rămân dovezi ale politicii de distrugere, prin metode violente, ale oricăror împotriviri în societate.
Pentru amatorii de statistici, amintim că filmul “După-amiaza unui torționar” a fost nominalizat la premiul Leul de Aur pentru cel mai bun regizor.
Deși nu a fost laureat, LUCIAN PINTILIE are meritul de a ne pune în față imaginea unei realități dureroase, care face parte din istoria noastră recentă.
Și nu ne referim numai la torționarii în sine, ci la regimul care i-a generat!
Bogdan Diaconiţa
